Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Consumatorii non-casnici cu un consum sporit de gaze vor beneficia de compensații

© Sputnik / Mihai Carausimagine simbol
imagine simbol - Sputnik Moldova, 1920, 17.03.2022
Abonare
Consumatorii non-casnici cu un consum sporit de gaze în procesul de producție vor beneficia de compensații pentru perioada ianuarie – martie 2022.
CHIȘINĂU, 17 mart - Sputnik. Consumatorii non-casnici cu un consum sporit de gaze în procesul de producție vor beneficia de compensații pentru perioada ianuarie - martie. Decizia a fost aprobată astăzi în cadrul Comisiei Situații Excepționale.
Compensația va constitui 100% din diferența în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, dar nu mai mult de 1,5 milioane de lei per consumator. Din suma compensată se va exclude compensarea pentru primii 500 m3 consumați lunar pentru care a fost efectuată compensarea conform Dispoziției nr.3 din 01 februarie 2022 a CSE.
Compensațiile vor fi oferite consumatorilor noncasnici care procură de la furnizorii de gaze naturale, activează în anumite domenii (indicate mai jos), și ale căror plăți pentru gazele naturale (fără TVA), consumate lunar, reprezintă cel puțin 5% din volumul de vânzări din luna respectivă.
Pentru a beneficia de compensare, consumatorii noncasnici cu consum sporit de gaze naturale în procesul de producție vor depune cerere pe proprie răspundere prin intermediul portalului www.servicii.fisc.md. Portalul va conține o secțiune dedicată pentru completarea solicitării.
Activitățile de bază ale consumatorilor noncasnici care solicită compensare se desfășoară în domenii precum: Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și a tuberculilor; Creșterea păsărilor; Prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor; Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor; Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon; Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie; Fabricarea macaroanelor, tăițeilor, cuş-cuş-ului (cous-cous) şi a altor produse făinoase similare; Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor; Fabricarea de covoare şi mochete; Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepția articolelor din blană; Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croșetare; Tăbăcirea şi finisarea pieilor; Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnașament; prepararea şi vopsirea blănurilor; Fabricarea încălțămintei; Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă; Fabricarea materialelor de construcții din argilă.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, CSE a decis instituirea a două centre provizorii noi pentru gestionarea fluxurilor de refugiați. Acestea vor activa la Giurgiulești, raionul Cahul și Pârlița, raionul Fălești. Ambele structuri vor fi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne.
bani - Sputnik Moldova, 1920, 17.03.2022
Politică
De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu aproape 14%
Fluxul de știri
0