Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Vadim Ceban: Până la sfârșitul lui martie, prețurile la gaze în Moldova nu vor crește

© Sputnik / Mihai Carausgaz
gaz - Sputnik Moldova, 1920, 07.03.2022
Abonare
Șeful „Moldovagaz” nu se hazardează să facă prognoze pentru aprilie, dar precizează că „perspectivele nu sunt dintre cele mai optimiste”.
CHIȘINAU, 7 martie - Sputnik. În pofida creșterii explozive a prețurilor și a febrei de pe piețele spot europene a gazelor, prețul combustibilului albastru în Moldova nu va crește până la sfârșitul acestei luni. Despre aceasta a declarat într-un interviu pentru Sputnik Moldova directorul general al SA ”Moldovagaz”, Vadim Ceban.
„Prețul indicat anterior pentru luna martie în mărime de 547 dolari pe mia de metri cubi de gaz pentru Moldova va rămâne cu siguranță neschimbat. Este mult mai greu de făcut anumite prognoze pentru aprilie. Costul gazului pentru luna viitoare va depinde de un număr mare de factori. Inclusiv tendinţele din luna martie, pe care încă nu le cunoaștem în acest moment. Dar în general, perspectivele, din păcate, nu par să fie dintre cele mai optimiste", a spus Vadim Ceban.
Potrivit lui, nu pot fi făcute prognoze pornind doar de la evenimentele unei singure zile de tranzacționări la bursă.
Totuși, consideră Ceban, este imposibil să nu se țină cont de factorul subiectiv care influențează formarea prețurilor, legat de o posibilă limitare a furnizării gazelor naturale pe piețele europene. Acestea sunt riscurile pe care traderii bursieri le includ întotdeauna în preț.
„În aprilie se schimbă formula după care se fac achizițiile de gaze. Împreună cu dinamica pieței din luna martie, aceasta va determina acțiunile noastre ulterioare – cel mai probabil, vor fi luate anumite măsuri pentru ca schimbarea situației să nu se reflecte negativ asupra consumatori”, a comunicat șeful SA „Moldovagaz”.
Între timp, economiștii care au comentat situația pentru Sputnik Moldova consideră că, în mod inevitabil, conducerea țării va trebui să depună eforturi pentru a relua negocierile privind condițiile contractului de furnizare a gazelor pentru Moldova.
автозаправка - Sputnik Moldova, 1920, 07.03.2022
Economie
ANRE explică creșterea prețurilor la carburanți: Care este cauza
”Acum este important să ne adaptăm la situație, să luăm decizii la rece. Moldova trebuie să revină la discuțiile cu furnizorii privind contracte pe termen lung de furnizare de gazelor. Fără îndoială, este necesară revizuirea formulei de formare a prețului. Posibilități pentru o astfel de revizuire există”, afirmă expertul în domeniul energeticii Serghei Robu.
Iar în opinia doctorului în economie Mihail Poisik, „posibilitățile economice de stăvilire a prețurilor la gaze pentru Moldova sunt de facto epuizate”.
„Trebuie să ne înțelegem politic”, a consideră Poisik.
Luni dimineață, prețurile futures la gaze în Europa au urcat până aproape de 4000 de dolari pentru mia de metri cubi, ceea ce a reprezentat un record absolut pentru întreaga istorie a tranzacțiilor
Prețul futures din aprilie conform indicelui hubului TTF la deschiderea tranzacțiilor a constituit 2366,8 dolari pentru mia de metri cubi, iar apoi au început să crească brusc și au atins la vârf nivelul de 3900 de dolari.
Piața europeană a gazelor este în febră de mai multe luni. În primăvara anului trecut, prețurile au oscilat la nivelul de 250-300 de dolari pentru mia de metri cubi, până la sfârșitul lunii august au urcat până la 600 de dolari, în octombrie au trecut pentru prima dată de o mie, iar în decembrie – de două mii. A urmat apoi o oarecare scădere, însă prețurile au rămas ridicate, ceea ce nu s-a mai întâmplat în întreaga istorie a funcționării huburilor de gaze în Europa.
cereale - Sputnik Moldova, 1920, 06.03.2022
Internațional
Ungaria interzice exportul de cereale
Fluxul de știri
0