Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Nemerenco a recunoscut: În ambulanța oprită de polițist se afla un pacient

© Sputnik / Anatolii Kiriakambulanță
ambulanță - Sputnik Moldova, 1920, 15.02.2022
Abonare
Autoritățile au făcut noi declarații cu privire la incidentul scandalos în care a fost implicată o coloană oficială, poliția și o ambulanță.
CHIȘINĂU, 15 feb - Sputnik. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a recunoscut că în ambulanța cu girofarele pornite, care a fost oprită de un agent de patrulare pentru a da prioritate unei delegații oficiale în trafic, se afla un pacient.
Incidentul a avut loc pe 11 februarie, când la Chișinău a avut loc ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României.
Astăzi, în cadrul unui eveniment, Nemerenco a explicat jurnaliștilor că în ambulanță se afla o femeie ce anunțate dureri de cap, după ce cu trei zile înainte suferise o traumă.
„Din cauză că nu a existat un medic pentru o consultație amănunțită, echipa medicală a considerat că este necesar să conducă pacientul la Institutul de Medicină de Urgență pentru o serie de analize pentru a exclude posibilitatea unui hematom de la o lovitură și pentru a obține o consultație medicală”, a spus Nemerenco.
După cum se poate observa din înregistrarea video apărută pe internet, ambulanța a ajuns la intersecția străzilor aflată la doar o sută de metri de la destinația finală, adică la Institutul de Medicină Urgentă.
Ambulanță - Sputnik Moldova, 1920, 12.02.2022
Societate
Poliția reacționează: De ce a fost oprită ambulanța cu girofarele pornite
Declarația ministrului Sănătății vine după ce pe 14 februarie, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat la un post de televiziune că polițistul a acționat conform Regulamentului de Circulație Rutieră și că mașina de poliție care escorta cortegiul deja era implicată în manevră și nu putea fi oprită.
„Viața cu siguranță are prioritate și vedem că în acest caz polițistul a acționat conform regulamentului. Deci, când se aude discuția că este pacient, nu este discuția cu polițistul, este discuția în interiorul ambulanței, dar ceea ce s-a întâmplat este că mașina de poliție, care era în fața cortegiului, a început deja virarea la stânga și s-a angajat deja în această manevră”, a precizat premierul.
Mai mult, Gavrilița susține că astfel s-a evitat un eventual accident care putea să aibă loc între ambulanță și coloana oficială.
Amintim că acest caz de rezonanță a avut loc pe 11 februarie, când pe rețelele de socializare a apărut un video din trafic, cu participarea unei ambulanțe și a unei coloane oficiale. Ambulanța avea semnalele de sonorizare și girofarul pornite. Din video se vede cum agentul de patrulare oprește ambulanța pentru ca să treacă mai întâi coloana oficială.
Ulterior, pe 12 februarie, Poliția Republicii Moldova a venit cu o reacție în care precizează că polițistul de patrulare a acționat conform Regulamentului Circulației Rutiere.
„Potrivit prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere al Republicii Moldova, la traversarea intersecțiilor prioritatea îi revine vehiculului care deja este antrenat în manevră. Or, în situația dată, coloana oficială era deja antrenată în manevra de traversare a intersecției, respectiv, permiterea deplasării ambulanței ar fi putut crea situație de accident.
După reacția Poliției la cele întâmplate, pe rețelele de socializare a apărut o secvență video cu sunet în care se aude cum o voce masculină din ambulanță spune: „Avem un pacient”. „Nu le pasă”, răspunde o voce feminină.
Fluxul de știri
0