Demonizarea lui Putin s-a întors împotriva Occidentului

Occidentul nu înțelege ce își dorește Vladimir Putin: nici logica acțiunilor lui, nici tactica.

De ce și pentru ce acum trei luni președintele Rusiei a cerut garanții de neextindere a NATO spre Est? De ce a pus în termeni duri problema neacceptării aderării Ucrainei la NATO?

Anglo-saxonii nu au un răspuns clar la această întrebare, motiv pentru care admit orice – chiar și o “invazie” a Rusiei în Ucraina. Mai mult, anume tărăboiul în jurul unei iminentei “agresiuni rusești” a devenit copleșitor – început primăvara trecută ca unul propagandistic, pentru ca spre sfârșitul iernii să capete un caracter de isterie. Se observă că anglo-saxonii parțial au început să creadă în propriile născociri, însă nici acest lucru nu ajută la înțelegerea lui Putin. Între timp, logica și tactica lui Putin în actuala criză sunt destul de clare – e vorba de judo, sportul său preferat.

Putin a decis să utilizeze împotriva Occidentului propria lui armă, să preia energia și forța atlantiștilor, pentru a o întoarce împotriva lor înșiși. Occidentul l-a inventat pe “teribilul dictator și agresor Putin”, iar Putin cel real a decis să joace această carte. Ani la rândul Putin a fost demonizat de anglo-saxoni, pentru a-și realiza niște interese.

Sunt câteva motive ale acestei demonizări. E vorba și de o frică în fața “barbarilor ruși”, și eterna incapacitate de a înțelege Rusia, și nedorința de a o lua în considerație, și politice de descurajare a țării noastre, și înfricoșarea propriilor sateliți, și chiar niște metode de luptă în politica internă americană. Însă proporțiile, raportul dintre diverse motive nu sunt atât de importante: anglo-saxonii i-au creat lui Putin o imagine de cel mai periculos om al contemporanității. Da, e o imagine propagandistică – însă cel care a creat-o și a exploatat-o atât de intens (să ne amintim chiar și de “Putin l-a ales pe Trump”), nu mai este în stare să controleze reacția la el. Nu doar a publicului occidental (anume ea este principala țintă a propagandei antiPutin), dar și a clasei politice din Vest.

Adică o bună parte a establishment-ul occidental a început să creadă în natura infernală a lui Putin. Te poți aștepta orice de la el! În această situație ar fi păcat ca Putin să nu profite de vulnerabilitatea adversarului – să-l prindă cu ajutorul propriilor fobii, să lovească în punctul slab.

Rusia vrea să forțele Occidentul să renunțe la Ucraina, adică să obțină din partea anglo-saxonilor recunoașterea faptului că revizuirea frontierelor lumii ruse și a Occidentului este imposibilă. Da, deocamdată Ucraina se află în sfera de influență a Occidentului, însă e un accident temporar care va fi corectat de sine stătător de către cele două părți ale unui singur popor, nicio “atlantizare” a Ucrainei nu este posibilă în principiu.

Anglo-saxonii nu intenționează să forțele aderarea oficială a Ucrainei la blocul occidental. Mai mult decât atât, ei înțeleg că provocând Rusia, ar putea să ajungă la un conflict în toată regula. Însă, totodată ei nu vor să ofere niciun fel de garanții, chiar și pe termen scurt, că Ucraina nu va adera la NATO – ar fi o lovitură puternică asupra actualei elite ucrainene, care a pus miza pe trecerea țării în tabăra occidentală.

În aceste condiții, Rusia ar putea ani în șir să aștepte schimbările în raporturile de forță în viața politica din Ucraina – conștientizând totodată că atlantiștii dispun întotdeauna de instrumente ideale de presiune asupra țării noastre. Carta ucraineană este utilizată activ atât pentru blocarea relațiilor ruso-europene în ansamblu, cât și a relațiilor Rusiei cu anumite țări europene. Anglo-saxonii nu sunt deloc să detensioneze criza ucraineană, fiind convinși că o vor putea exploata o perioadă lungă în politica de descurajare a Rusiei.

În această situație Putin face o mișcare care este absolut câștigătoare: începe să facă jocul anglo-saxonilor. Începând cu primăvara trecută el le creează iluzia că ar intenționa într-adevăr să atace Ucraina, justificând cele mai proaste așteptări ale atlantiștilor. Plecarea americanilor în august din Afganistan se transformă într-un eșec, reputația SUA a fost grav afectată, iar statele clientelare devin tot mai iritate. În special Ucraina – în caz de ceva, americanii nu ne vor sări în apărare.

Toamna Putin și-a continuat tactica – acum Occidentul este cel care admite că Rusia, chiar în momentul acesta, ar putea ocupa Ucraina. Începe o alimentare masivă a temei “amenințării rusești” – cu toate acestea, anglo-saxonii nu își propun să avanseze în direcția ucraineană.

În noiembrie Putin face pasul următor. El declară că în Occident există o anumită tensiune, intenționând să o mențină. Prin urmare, înaintează garanțiile de securitate ale Rusiei în direcția vestică, printre acestea fiind refuzul de acceptare a Ucrainei în NATO. La mijlocul lui decembrie, acest “ultimatumul lui Putin” se formalizează în proiecte de acorduri.

În replică, anglo-saxonii încearcă să-i convingă pe toți că acum Putin este pregătit cu desăvârșire de război. Însă, nu pot sta în așteptarea agresiunii rusești – ce să facă?

A spune că Putin “blufează”? Însă acest lucru ar presupune reducerea la zero a campaniei de demonizare – dar nici nu există nicio siguranță că e doar un bluf.

Se așteaptă la un atac? Atunci vor fi nevoiți să-și justifice cedarea Ucrainei “noului Hitler” – iar urmările acaparării Ucrainei vor fi extrem de dureroasă pentru Biden la nivelul politicii interne. Cu atât mai mult pentru reputația SUA pe frontul global.

Ce să facă în acest caz? Să adopte preventiv “sancțiuni infernale” împotriva Rusiei nu vor reuși – nu doar pentru că Europa nu le va accepta, dar și pentru că un astfel de pas va deveni o lovitură cruntă asupra întregului sistem financiar mondial, aflat în continuare sub controlul anglo-saxon.

Le rămâne un singur lucru – să accepte negocierile cu Putin. În primul rând, în problema ucraineană, să ofere niște garanții reale că Ucraina nu va adera la NATO. Dar oare Putin într-adevăr are nevoie de ele? La urma urmei, nu îi crede pe cuvânt. Nu, el are nevoie de disensiuni în interiorul Occidentului și ceea ce deja s-a enunțat de către atlantiști: nu vom lupta cu Rusia pentru Ucraina. Nu mai contează că nici noi nu intenționasem să atacăm propriul nostru popor. Cel mai important este că Occidentul s-a retras.

Era de la sine înțeles, însă era important ca acest lucru să fie confirmat public. E un punct important, de la care ne vom continua strategia, de readucere a Ucrainei. Pe cale pașnică, însă cu utilizarea inclusiv toate miturile și fobiile din Occident.