Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Calitatea apei potabile în Moldova: Este periculos consumul apei de la robinet?

Calitatea apei potabile în Moldova: Este periculos consumul de la robinet?
Abonare
Cum este monitorizată calitatea apei potabile distribuite în sistemele de apeducte centralizate din localitățile Republicii Moldova? Este sau nu afectată sănătatea moldovenilor dacă consumă apă de la robinet?
Potrivit directorului adjunct al Agenției Naționale de Sănătate Publică, Ion Șalaru, majoritatea operatorilor ce răspund de sistemele de apeducte, nu dispun de laboratoare care să efectueze controlul calității apei. În prezent, avem doar câteva laboratoare ale operatorilor, localizate la stațiile de tratare a apei pe râurile Nistru și Prut.

"Multe localități nu dispun de aceste laboratoare. De obicei, ei au un contract cu un laborator acreditat localizat pe teritoriul țării. De regulă sunt contractate laboratoarele din Chișinău, Bălți sau laboratoarele Centrelor de Sănătate Publică teritoriale. ANSP dispune de 11 laboratoare - două la Chișinău și 9 în teritoriu care pot efectua întregul spectru de investigații reglementat de lege", a precizat Ion Șalaru.

În mare parte, probleme privind calitatea apei potabile în municipiul Chișinău nu există, și sondajele arată că apa consumată de la robinet de către locuitorii Capitalei conține o concentrație mai mare de hidrogen sulfurat sau amoniu. Acest lucru înseamnă că, de fapt, nu există riscuri pentru sănătate.
Anterior, Ion Șalaru a declarat pentru Sputnik Moldova că apa de la robinet pe care o consumă chișinăuienii nu prezintă nici un pericol pentru sănătate.
"Stația de tratare din râul Nistru a fost modernizată în ultimii ani. A fost schimbat materialul filtrant, a fost modificată tehnologia de dezinfecție a apei prin utilizarea unor dezinfectanți noi cum ar fi hipocloritul de sodiu. Apa de la robinet este sigură din toate punctele de vedere. Nici un fel de riscuri nu sunt dacă consumați apa de la robinet în Chișinău", a subliniat el.
Totuși, există o discrepanță între calitatea apei din apeductele urbane și cele rurale.
"În localitățile urbane avem un operator specializat care menține sistemul de apeduct. Însă, în cele circa 850 de apeducte rurale, doar 600 sunt la întreținerea operatorilor. În restul cazurilor, este în responsabilitatea Primăriei apeductul. Rețelele însă trebuie monitorizate, spălate la timp. Acest fapt lasă amprenta asupra calității apei", a remarcat expertul.
Ion Șalaru a menționat că ponderea neconformității din apeductele rurale este de două ori mai mare decât în cele urbane. În în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, la un apeduct se admite o neconformitate până la 10 procente din cauza parametrilor microbiologic. Anual, la apeductele de suprafață urbane cifrele variază între 7-8 la sută, însă la cele rurale tocmai 17-18 procente.

"Și la parametri chimici avem probleme preponderent în zonele rurale. În lipsa unor sisteme de purificare a apei, se înregistrează 50 de procente de neconformități la apeducte", a subliniat interlocutorul.

De menționat că în conformitate cu legislația în vigoare, consumatorii sunt în drept de a cunoaște despre calitatea apei potabile din localitate. Aceștia se pot adresa operatorului, care la rândul său trebuie să ofere toată informația solicitată. Dacă, din anumite motive nu primesc răspuns, cetățenii se pot adresa autorității publice locale în gestiunea căreia este apeductul și concomitent pot face o interpelare la Centrul de Sănătate Publică teritorial.
Fluxul de știri
0