Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Spînu: Vrem să modificăm contractul cu Gazprom

© Sputnik / Mihai CarausАндрей Спыну
Андрей Спыну - Sputnik Moldova, 1920, 17.01.2022
Abonare
Autoritățile Moldovei vor să modifice contractul cu Gazprom. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
CHIȘINĂU, 17 ian - Sputnik. Contractul cu Gazprom este unul învechit și necesită a fi schimbat. Declarația a fost făcută de către Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
Vicepremierul susține că în octombrie, atunci când s-a prelungit contractul cu Gazprom, negocierile erau pe ultima sută de metri și nu era timp pentru a se modifica contractul. Astfel, părțile au decis prelungirea contractului existent, ca ulterior să se decidă asupra modificării acestuia.
Andrei Spînu a precizat că actualul contract a fost semnat în 2006 și a fost deja prelungit de 19 ori. De atunci, multe aspecte s-au schimbat pe piața gazelor naturale, iar modificarea contractului este de-a dreptul necesară.

,„Am stabilit că imediat ce trecem de perioada de iarnă, vom reveni la contract pentru a discuta prevederile acestuia, pentru că unele din ele sunt învechite și evident că este nevoie să le aducem la noile cerințe ale pieții. Noi vom discuta să modificăm acest contract, să avem un contract nou, nu cel din 2006. (...) Eu cred că este realist să discutăm asta în perioada primăverii. Apropo, asta a fost și solicitarea celor de la Gazprom, care au zis că e momentul, ținând cont că deja este un model de contract învechit”, a declarat vicepremierul Spînu.

În cadrul aceleiași emisiuni, vicepremierul a menționat că a discutat luni, 17 ianuarie, cu președintele Comitetului de Management al Gazprom, Alexei Miller, pentru a i se oferi companiei Modlovagaz posibilitatea ca să achite pentru gaz nu în avans, așa cum se cere acum, ci în termen de 30 de zile de la expirarea termenului limită, adică data de 20 a lunii curente.
Conform prevederilor contractului de furnizare a gazului cu Gazprom, furnizorul moldovenesc este obligat să plătească la timp pentru luna precedentă, precum și să achite un avans de 50% pentru luna în curs. Andrei Spînu a precizat că suma avansului constituie în jur de 63 de milioane de euro, dintre care Moldovagaz este în stare să achite până în data de 20 ianuarie doar 30 - 35 de milioane.
În context, Spînu spune că va mai discuta cu Miller pentru ca Gazprom să caute o soluție în acest sens, în condiția în care Gazprom deține majoritatea acțiunilor Moldovagaz.

„Gazprom este acționar majoritar al Moldovagaz - 65 la sută, împreună cu acțiunile din stânga Nistrului. Întrebarea pe care am pus-o este ce face acționarul majoritar să asigure compania pe care o deține, că livrează gaze pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contractul semnat între Gazprom și Moldovagaz. Am convenit că o să mai discutăm, să vedem cât va putea plăti Moldovagaz. (...) Este corect ca Gazpromul, fiind cel mai mare acționar, să vină cu soluții”, a declarat Spînu.

În context, vicepremierul a menționat că moldovenii nu vor rămâne fără gaz și că autoritățile lucrează la un plan de compensații suplimentare pentru consumatorii de gaze și energie termică.
Fost vicepremier: Guvernul a pierdut toate posibilitățile de a renegocia contractul la gaz - Sputnik Moldova, 1920, 17.01.2022
Podcasturi
Fost vicepremier: Guvernul a pierdut toate posibilitățile de a renegocia contractul la gaz
Amintim că în data de 10 ianuarie, Moldovagaz a anunțat că plătește în luna ianuarie 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz livrat de Gazprom. Prețul s-a majorat cu aproape 200 de dolari - în decembrie o mie de metri cubi a costat 450 de dolari.
Anterior, președintele Moldovagaz a declarat în studioul Sputnik Moldova că în cazul în care prețul de achiziție a gazului se va menține la nivelul de peste 600 de dolari mia de metri cubi, atunci întreprinderea va fi nevoită să ceară o majorare a tarifului până la 15 lei.
În context, președintele Republicii Moldova a solicitat luni, 17 ianuarie, Guvernului să majoreze compensațiile pentru consumul energiei termice și gazelor naturale.
Квитанций на фоне газовой плиты - Sputnik Moldova, 1920, 17.01.2022
Economie
Ultima oră: Compensațiile la gaz și energia termică ar putea crește
Fluxul de știri
0