Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

O nouă punte de colaborare în domeniul tineretului dintre Moldova și Rusia

O nouă punte de colaborare în domeniul tineretului între Moldova și Rusia
Abonare
La finele acestui an, la Moscova a avut loc Forumul moldo-rus al tinerilor. Detalii din culisele evenimentului am aflat de la participantul și președintele mișcării de tineret „Urmașii lui Ștefan’’, Dumitru Roibu.
Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, Dumitru Roibu a precizat că Forumul moldo-rus al tinerilor a reprezentat un impuls nou în dezvoltarea relațiilor de colaborare, în stabilirea unor relații de succes pe dimensiunea cooperării umanitare, precum și oportunitatea de a face schimb de experiență și de bune practici cu privire la participarea tinerilor în dezvoltarea și menținerea relațiilor dintre cele două state.
Potrivit lui, 25 de persoane din țara noastră au fost delegate pentru participarea în cadrul acestui Forum, printre care membri ai diferitor organizații de tineret, inclusiv din Transnistria și Găgăuzia, precum și reprezentați ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

"A fost o experiență deosebită pentru toți. În primul rând, am avut oportunitatea să ne cunoaștem între noi, cei care am reprezentat Moldova, și nu în ultimul rând să stabilim noi relații de colaborare cu organizațiile din Rusia", a precizat Dumitru Roibu.

Totodată, Roibu a declarat că participarea la acest Forum a adus și unele beneficii pentru tinerii noștrii.
"Pentru noi cea mai mare problemă este finanțarea (...). Organizațiile de tineret din Rusia nu pot finanța direct organizațiile noastre, dar pot finanța proiecte, iar noi să identificăm oportunități pentru tinerii noștri. Acest lucru ne-a reușit să-l stabilim în cadrul Forumului", a mai spus Roibu.
Pe lângă activitățile de bază, participanții la eveniment au avut ocazia de a descoperi capitala Moscovei, vizitând muzeul Cosmonauticii și Galeria Tretiakov.
Forumul moldo-rus de tineret este organizat de către Universitatea Tehnologică de Stat din Rusia și Ministerul Educației din Moldova. În acest an evenimentul s-a desfășurat cu prezență fizică, după ce anul trecut a avut loc în format online.
Fluxul de știri
0