Maia Sandu a explicat de ce nu merge la summit-ul CSI
21:54 27.12.2021 (actualizat: 21:55 27.12.2021)
© Sputnik / Mihai CarausMaia Sandu
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat la un post local de televiziune de ce nu participă la summit-ul CSI.
Maia Sandu a spus că nu a mers la summit-ul CSI dat fiind că nu a primit o invitație oficială și nu cunoaște agenda. Dar ea lăsat să se înțeleagă că, chiar dacă ar fi primit această invitație și ar fi cunoscut agenda, tot nu ar fi mers dacă acolo nu ar fi încăput subiecte care ar fi prezentat interes pentru țara noastră.
“Noi analizăm participarea la aceste întâlniri în funcție de subiectele care se discută și în ce măsură ele sunt relevante pentru Republica Moldova. În cadrul CSI pe noi ne interesează, în special, aspectele economice, acolo vrem să rezolvăm problemele. Nu știu care este agenda. Nu am văzut o invitație oficială, Nu am primit un document oficial și nici nu am văzut o agendă. Anterior a fost o discuție la care a participat doamna prim-ministru. Am discutat și cu alți lideri din CSI, de exemplu, la Parteneriatul Estic. Pe celelalte subiecte, pe subiectele cu Federația Rusă este important dialogul bilateral, pe care noi îl purtăm la anumite niveluri și încercăm să avansăm pe anumite subiecte din toate cele pe care le avem în relația cu Federația Rusă”, a spus Maia Sandu.
Moderatorul discuției a întrebat când totuși va efectua o vizită la Moscova, dat fiind că deja a trecut un an de la instalare ei în funcția de președinte al Republicii Moldova și nu a efectuat o vizită în Federația Rusă.
Maia Sandu a răspuns că în cadrul dialogului bilateral cu rușii nu s-a avansat astfel în rezolvarea vreunei probleme astfel ca să efectueze o vizită pentru confirmarea înțelegerii.
“Întrebarea corectă nu este “când?”, dar “ce se realizează în cadrul acestor vizite?”, pentru că vizitele nu se fac de dragul vizitelor. Președintele precedent (Igor Dodon –n.n.) a făcut multe vizite, dar dacă ne întrebăm care au fost rezultatele acestor vizite și ce a obținut țara?, nu o să prea vedeți răspunsuri acolo. Așa cum am mai spus, atunci când pe anumite probleme vom avansa suficient de mult ca să avem rezultate și să putem să punem punct pe un subiect sau altul, atunci discutăm despre vizite. Până atunci trebuie să se lucreze ca să se a ajungă la aceste soluții”, a declarat Maia Sandu.
Solicitată să comenteze afirmația lui Igor Dodon că Maia sandu ar fi trebuit să meargă la summit-ul CSI pentru așa ar putea obține un preț mi mic la gaze, a spus că lucrurile, de fapt, ar sta altfel: “Nu trebuie să facem referință la sfaturile acestui om pentru că el nu a rezolvat, atunci când a avut posibilitatea, probleme pentru țară. Există un contract care a fost semnat între MoldovaGaz și Gazprom, există o situație specială pe piață, o situație în care prețurile la gaze au crescut foarte mult și nu putem să ne așteptăm la reducerea acestor prețuri de cumpărare a gazelor în situația în care pe piața internațională avem această majorare anormală, dar reală”.
Care este sensul aflări Republicii Moldova în CSI, dat fiind că acordul de liber schimb nu funcționează în cazul țării noastre, la care șeful statului a răspuns că acesta funcționează doar pentru unele categorii de mărfuri în relațiile comernciale moldo-ruse.
“Funcționează cu celelalte state care sunt în cadrul CSI și cu Rusia funcționează pe anumite categorii de mărfuri. Pe unele categorii de mărfuri nu funcționează după ce Republica Moldova a semnat acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și bineînțeles că aici avem discuții, încercăm să găsim soluții. Partea rusă formulează pretenții pe acordurile care l-am semnat cu Uniunea Europeană, spunând că prim acest acord se discriminează anumite categorii de exporturi din Federația Rusă, noi spunem că nu există acest element, dar e o discuție care continuă de mulți ani și apropo, nici Igor Dodon, care a fost la Moscova de multe ori, nu a rezolvat această problemă”, a spus Maia Sandu.
Întrebată cine ar trebuie să rezolve această problemă în relația cu Federația Rusă, ea a răspuns că subiectul este abordat în relațiile bilaterale.
“Și în relația cu Federați Rusă, și în relațiile cu alte state există procese, există negocieri și se înaintează pe fiecare subiect în parte. Uneori mai repede, alteori mai puțin repede. Cred că este important că există disponibilitate și din partea noastră, și din partea Federației Ruse ca să se discute aceste subiecte, Noi am spus- o de multe ori și repet și aici: suntem pentru o relație pragmatică așa încât să putem să promovăm interesele țării și interesele cetățenilor noștri în relația cu Federația Rusă”, a declarat Maia Sandu.
Amintim că anterior președintele Republicii Moldova este pregătit să participe la summit-ul CSI dacă pe ordinea de zi vor fi incluse probleme de cooperare economică, dar că nu a promit o astfel de invitație.
Amintim că mâine, 28 decembrie, la inițiativa președintelui rus, Vladimir Putin, orașul Sankt Petersburg va găzdui o tradițională întâlnire informală a liderilor statelor membre ale CSI.
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, primul ministru al Armeniei, Nikol Pașinean, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, președintele Kazahstanului, Kassym-Zhomart Tokayev, primul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, președintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, precum și președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, și-au confirmat participarea la eveniment.