Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Expert: Legile Israelului îl protejează pe Șor de întâlnirea cu procurorii moldoveni

Abonare
Ilan Șor a rămas fără imunitate parlamentară. Acesta urmează să fie cercetat în dosarul "frauda bancară", fiind vorba despre nouă capete de acuzare.
Analistul politic Anatol Țăranu susține că soarta lui Ilan Șor este pecetluită, respectiv acesta ar trebui să ajungă pe mâna procuraturii. Cu toate acestea, evenimentele care se produc în ultima perioadă nu garantează extrădarea imediată a lui Ilan Șor.

”Șor are cetățenia Israelului prin naștere, iar legile Israelului îl protejează pe acesta de întâlnirea cu procurorii și judecătorii. În ultimă instanță, procurorul general a explicat ce acțiuni vor urma după ce i-a fost ridicată imunitatea, fiind vorba în primul rând despre aplicarea sechestrului pe mai multe bunuri pe care le deține”, spune Anatol Țăranu.

Totodată, Țăranu este de părere că Ilan Șor ar putea să-și ispășească sentința de condamnare, dacă ea va fi pronunțată în Moldova, și în statul în care s-a refugiat.
”Dacă dosarul Șor va ajunge la bun sfârșit, atunci eventuala tragere la răspundere a acestuia, îi va aduce beneficii de imagine guvernării PAS. O sentință finală va influența negativ imaginea lui Șor și a partidului său”, mai spune Țăranu.
Menționăm că, odată cu ridicarea imunității deputatului Ilan Șor, Procuratura este în drept să solicite aplicarea măsurii preventive de arest pe cele nouă capete de acuzare și să solicite extrădarea parlamentarului, care s-ar afla în Israel.
Anterior, extrădarea s-a solicitat doar pe dosarul care se află la Curtea de Apel Chișinău, a precizat procurorul general interimar, Dumitru Robu, care prezintă în plenul Parlamentului detalii despre cele nouă capete de acuzare imputate lui Șor.
Dumitru Robu a menționat că toate cele nouă cereri prin care se solicită ridicarea imunității sunt întemeiate pe probe. Întrebat de ce a fost necesar să fie formulate nouă cereri, procurorul a precizat că pe fiecare capăt de acuzare trebuie să fie formulată și înaintată o cerere.
În unul dintre demersuri se menționează că există bănuială rezonabilă că Ilan Șor a comis fals în declarații. Există suficiente probe pentru a dovedi că Ilan Șor, deținând funcția de primar al municipiului Orhei, apoi cea de deputat, nu a declarat proprietățile sale reale și ale familiei. Or, fiind subiect al declarării, era obligat să o facă.
Fluxul de știri
0