Dodon: Relațiile moldo-ruse s-au înrăutățit după venirea la putere a PAS
© Sputnik / Mihai CarausIgor Dodon
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
În cadrul unei emisiuni televizate, președintele de onoare al Partidului socialiștilor, Igor Dodon, a trecut în revistă relațiile dintre Republica Moldova și Federația rusă după venirea la putere a PAS.
CHIȘINĂU, 24 dec – Sputnik. “Relațiile modlo-ruse nu sunt tocmai cele mai bune, în orice caz, comparativ cu ceea ce am avut noi la începutul acestui an sau un an în urmă, când era o altă conducere a țării (PSRM – n.n.). Acum relațiile sunt mult mai proaste între Republica Moldova și Federația Rusă”, a declarat Igor Dodon.
Liderul socialist spre că relațiile moldo-ruse se vor îmbunătăți pe dimensiunea diplomatică, după numirea unui nou ambasador moldovean la Moscova (Lilian Darie – n.n.).
“Relațiile diplomatice: recent a fost aprobată candidatura unui ambasador, sper ca repede să ajungă în Federația Rusă. Este un diplomat de carieră – deja este mai bine decât un politician. Sper că relațiile diplomatice dacă vom avea un nou ambasador la Moscova se vor mișca măcar într-o direcție”, a spus el.
Dodon a trecut în revistă și relațiile economice dintre cele două țări.
“Relații economice practic nu avem pentru că a fost convenit ca Comisia Mixtă Inter-Guvernamentală Moldo-Rusă, care nu s-a convocat mai bine de un an și ceva, trebuia să se convoace acum în luna noiembrie, dar partea moldavă a solicitat să fie amânată și nu înțeleg de ce. Și nu se știe când anul viitor va avea loc ședința comisie mixte inter-guvernamentale. Dar sunt o mulțime de subiecte care trebuie discutate, inclusiv exportul. Când eram noi la conducere, noi exportam fără taxe vamale și producătorii noștri economisea anual zeci de milioane de dolari, sute de milioane de lei. Acum ei achită taxe și noi suntem mai puțin competitivi pe piața rusă. De aceea Comisia Mixtă trebuie convocată de urgență”, a spus liderul socialist.
Răspunzând la o altă întrebare, Dodon a constatat că actuala conducere a țării noastre este subordonată Occidentului și face jocul acestuia împotriva Federației ruse.
“Cu regret noi acum avem o conducere care este complet subordonată indicațiilor și intereselor din Occident. Eu nu spun că nu trebuie să fim prieteni, trebuie să fim prieteni cu toți. Și cu Europa, și cu americanii, și cu românii. Dar nu trebuie să fim prieteni cu ei împotriva rușilor. Cu rușii am trăit împreună foarte mult timp. Unioniștii, cei de dreapta au să spună cu ne-au cotropit. Dar în perioada când am fost împreună, cu Uniunea Sovietică, cele mai importante edificii în Chișinău au fost construite atunci. Noi acolo (în Rusia – n.n.) exportăm, noi avem sute de mii de oameni care lucrează în Federația Rusă. Nimeni nu spune că trebuie să ne dezicem de Europa, de relațiile bune cu România sau cu Statele Unite. Dar nu trebuie să fim prieteni cu ăștia împotriva rușilor”.
Dodon consideră că interesul național al Republicii Moldova este să dezvolte relații de prietenie atât cu Vestul cât și cu Vestul.
“Dacă noi vrem să depășim problemele pe care le avem, atunci trebuie să ținem cont de interesul nostru național: să fim prieteni și cu rușii, să fim prieteni și cu americani, și cu europenii, și cu românii și să încercăm să luăm de la toți ceva bun pentru țara noastră. Cu rușii acum trebuie să ne înțelegem cu gazul – urgent, pentru că altfel sărăcește toată populația Republicii Moldova”, a spus Dodon.
Dodon afirmă că în Occident există persoane importante care și-ar dori să destabilizeze situația din regiunea transnistreană.
“Cu regret, situația este foarte, foarte neliniștită în această regiune. Noi am văzut declarații din partea diferite persoane destul de importante din Occident care vorbeau că trebuie destabilizată situația din Transnistria. Noi vedem ce a făcut actuala guvernare cu mai muți oficiali ruși, jurnaliști care trebuiau să vină (în regiunea transnistreană – n.n.) două săptămâni în urmă. Noi vedem că NATO își arată, își umflă mușchii aici, alături și în România, vedem – pe toată linia. Noi vedem ce se întâmplă în Ucraina. De aceea, situația este foarte instabilă și tensionată. Și cu atât mai mult în această situație, noi moldovenii, care suntem o țară neutră, nu trebuie să încercăm să facem jocul cuiva. Haideți să fim atenți, să fim neutri. Să fim prieteni și cu unii, și cu alții – asta-i unica soluție”, a declarat Dodon.
Președintele de onoare a PSRM susține că actuala conducere a Republicii Moldova vrea să facă jocul Occidentului împotriva Federației Ruse.
“Cu regret, se pare că actuala conducere vrea să meargă pe altă abordare: vrea să fie de partea Occidentului în lupta contra federației ruse. Această abordare este una foarte greșită, care va duce la pierderi foarte mari pentru Republica Moldova, pe care le vom simți noi toți, cetățenii Republicii Moldova”, a conchis Igor Dodon.