Moldova și Rusia
Sputnik Moldova vă prezintă informații și analize despre dezvoltarea relațiilor bilaterale pe agenda autorităților din Rusia și Moldova

Igor Grosu: Suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă la granița ruso-uraineană

© Sputnik / Mihai CarausDeputați în Parlamentul Republicii
Deputați în Parlamentul Republicii  - Sputnik Moldova, 1920, 22.12.2021
Abonare
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat afirmațiile ministerului rus al Apărării, Serghei Șoigu, că NATO va antrena Georgia, Moldova și Ucraina în acțiuni împotriva Rusiei.
Igor Grosu a fost solicitat la un post local de televiziune să comenteze afirmațiile recente ale ministerului Apărării a Federației Ruse, Serghei Șoigu, că NATO urmărește să antreneze Georgia, Moldova și Ucraina în acțiuni împotriva Rusiei.
Răspunzând la această întrebare, Igor Gosu și-a exprimat, mai întâi îngrijorarea pentru ceea ce întâmplă la hotarul dintre Rusia și Ucraina: “Regrupări de forțe la granița ruso-uraineană, toată lumea este îngrijorată”.
După care el a spus că declarația lui Șoigu ar face parte “din retorica oficială care este pentru consum intern (al Federației ruse – n.n.)”.
„Sigur că această concentrare de forță nu e în folosul nimănui și eu foarte mult sper ca, într-un final, această tensiune care a crescut în estul Ucrainei va descrește, pentru că de aici se trag și prețurile acestea astronomice la gaze, care nu se explică cu nimic. […] Eu foarte mult sper că diplomații vor găsi limbă comună, marile puteri vor găsit acel numitor comun”, a spus Grosu.
“Dar în rest, la ceea ce m-ați întrebat – asta face dintr-o retorică pentru consumatorul intern, dar și pentru consumatori din vecinătatea apropiată… care alimentează fobiile acestea împotriva NATO, împotriva Uniunii Europene, împotriva vaccinului și așa mai departe”, a continuat el.
După care președintele Parlamentului a amintit că Republica Moldova este un stat neutru.
“Republica Moldova este un stat neutru, noi suntem preocupați de problemele noastre interne, noi înțelegem, Doamne ferește, care ar fi consecințele unor tensiuni în vecinătatea noastră. Am citit și eu (declarația lui Serghei Șoigu – n.n.), m-a amuzat un pic ce pericol poate reprezenta Republica Moldova în plan extern militar și cu niște insinuări acolo…”.
Fiind întrebat ce se va întâmpla “dacă lucrurile escaladează” și dacă “cu 6 mii de militari ruși în Transnistria, Republica Moldova este pregătită să facă față unii situații”, Igor Grosu a răspuns că nimeni nu este interesat ca să aibă loc o astfel de escaladare a situației, nici cei de pe malul drept al Nistrului, nici cei de pe malul stâng.
“Noi suntem pregătiți în măsura capacităților pe care le avem și nu trebuie să facem bravadă mare aici. Sigur, nimeni nu-și dorește o escaladare în zonă. Eu sunt sigur că de această escaladare nu au nevoie nici cetățenii din stânga Nistrului, chiar nici acei lideri care bravează pe acolo și zângănesc cu arme. Nici ei nu au nevoie. În special, businessul de acolo, credeți-mă, care atât de bine s-a acomodat în a face comerț cu Uniunea Europeană. Bineînțeles că nu au nevoie nici ei și niciun om rațional… înțelege că acestea sunt consecințe enorme pentru afaceri, pentru strămutări de oameni și așa mai departe”, a declarat Igor Grosu.
Cameră - Sputnik Moldova, 1920, 09.12.2021
Editoriale
TRM a răspuns la apelului lui Grosu și luptă din gros cu “propaganda rusă”
Amintim că în data de 21 decembrie, Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, în cadrul ședinței de bilanț a Colegiului Ministerului, cu participarea președintelui Vladimir Putin, că Statele Unite își consolidează prezența militară avansată la granițele rusești.
„NATO acordă o atenție deosebită chestiunii transferului de trupe pe flancul estic al alianței, inclusiv din partea continentală a Statelor Unite ale Americii. În cadrul instrucțiunilor sunt exersate diverse variante de utilizare a grupurilor de coaliție împotriva Rusiei, cu antrenarea statelor din afara blocului - Georgia, Moldova și Ucraina”, a declarat Shoigu.
În luna noiembrie, militarii moldoveni au participat la exercițiile comune JCET-2021. Cursul de instruire JCET (Joint Combined Exchange Training) este un program al Forțelor Speciale ale SUA de pregătire a militarilor local în țările care sunt luate în considerare drept potențiale teatre de război.
Unitățile Armatei Naționale a Moldovei participă în mod regulat la exercițiile NATO.
Fluxul de știri
0