Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Certificatele de vaccinare pentru călătoriile în UE: Cât timp sunt valabile

© AFP 2024 / ERIC LALMANDCertificat de vaccinare electronic
Certificat de vaccinare electronic - Sputnik Moldova, 1920, 22.12.2021
Abonare
Comisia Europeană a adoptat perioada de valabilitate a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile pe teritoriul Uniunii Europene.
CHIȘINĂU, 22 dec - Sputnik. Perioada de acceptare a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile pe teritoriul Uniunii Europene va fi de 270 de zile, adică de nouă luni. O decizie în acest sen a fost adoptată pe 21 decembrie de către Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat al Comisiei, o perioadă clară și uniformă de acceptare a certificatelor de vaccinare va garanta că măsurile privind călătoriile vor fi în continuare coordonate.
Până în prezent, în Uniunea Europeană au fost emise 807 milioane de certificate - 60 de țări și teritorii de pe cinci continente s-au alăturat sistemului digital al UE privind COVID.
Comisia mai precizează că noile norme privind călătoriile în interiorul UE armonizează diversele norme existente la nivelul statelor membre. Iar această perioadă de valabilitate se bazează și pe orientările Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, conform cărora administrarea dozelor de rapel este recomandată în termen de cel mult șase luni de la încheierea primului ciclu de vaccinare.
„Certificatul va fi valabil pentru o perioadă de grație de încă trei luni după cele șase luni, pentru a permite adaptarea campaniilor naționale de vaccinare și accesul cetățenilor la dozele de rapel”, este precizat în comunicatul Comisiei Europene.
Totodată, Comisia a adaptat normele de codificare a certificatelor de vaccinare. Acest lucru este necesar pentru a se asigura că se poate face întotdeauna diferența între certificatele de vaccinare care atestă finalizarea seriei primare și certificatele de vaccinare emise în urma unei doze de rapel.
Certificatul digital la coronavirus - Sputnik Moldova, 1920, 19.12.2021
Societate
Certificate de vaccinare false: Ce spune un cunoscut epidemiolog
Trebuie precizat că deținătorii certificatelor COVID, emise de sistemul național până la data de 16 noiembrie, trebuie să descarce documentul în mod repetat. Asta pentru că certificatul COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova a fost echivalat cu cel emis în țările Uniunii Europene, iar autoritățile din țara noastră au ajustat structura codului QR conform standardelor UE.
Astfel, pentru a obține varianta omologată și acceptată de autoritățile UE, inclusiv ale Republicii Moldova, se vor descărca certificatele de pe pagina www.certificate-covid.gov.md.
Pentru verificarea certificatelor nou descărcate, accesați www.certificate-covid.gov.md, secțiunea „Verifică certificat” sau oricare aplicație interconectată cu gateway-ul european, care centralizează cheile publice de verificare a certificatelor emise la nivelul UE.
coronavirus - Sputnik Moldova, 1920, 03.11.2021
Coronavirus
A fost creat testul pentru determinarea unui certificat de vaccinare anti-COVID fals
Fluxul de știri
0