Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Când va fi dată în exploatare Arena Chișinău: Iată ce a anunțat Spînu

© SputnikChișinău Arena
Chișinău Arena - Sputnik Moldova, 1920, 22.12.2021
Abonare
Viceprim-ministrul Andrei Spînu a anunțat când va fi dată în exploatare Arena Chișinău.
CHIȘINĂU, 22 dec - Sputnik. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că complexul sportiv ”Arena Chișinău” va fi dat în exploatare în primăvară. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă.
”Conform estimărilor noastre, imediat ce ieșim din iarnă se vor începe lucrările la căile de acces pentru Arena Chișinău și sperăm ca în primăvară să putem da în exploatare acest obiectiv”, a menționat Spînu.
Totodată, viceprim-ministrul a comunicat că în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului a fost alocată tranșa anuală pentru Arena Chișinău. Este vorba despre suma de peste trei milioane de euro.

”S-au alocat bani pentru următoarea tranșă de achitare a proiectului Arena Chișinău. Au fost alocate 3 milioane 169 de mii de euro, care reprezintă tranșa anuală conform parteneriatului public-privat”, a afirmat vicepremierul.

În același timp, Spînu a menționat că neachitarea acestor tranșe ar aduce Republicii Moldova penalități, care ar genera în alocarea unor sume mai mari de bani din Bugetul de Stat.
”Considerăm că Arena trebuie dată în exploatare, ori, deja s-a investit o sumă mare de bani în acest proiect, iar neachitarea acestor tranșe ne-ar duce, de fapt, la mai multe penalități pentru Republica Moldova și alocarea a mai multor bani din Bugetul de Stat pentru închiderea proiectului”, a spus vicepremierul.
Amintim că obiectivul urma să fie deschis la data de 1 mai 2020, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Pe 18 mai 2021 a avut loc o ședință în care a fost recepționată, în prima etapă, doar clădirea complexului. Ulterior urmau să fie construite căile de acces, lucrări care sunt gestionate de Guvernului Republicii Moldova.
La data de 3 septembrie 2021, Eugeniu Cozonac, directorul general al Agenției Proprietății Publice, a efectuat o vizită de lucru la complexul ,,Arena Chișinău”. El a reiterat importanța finalizării acestui proiect pentru Republica Moldova, la moment obiectivul fiind gata în proporție de circa 98%. Nu sunt amenajate doar căile de acces, fără de care nu este posibilă exploatarea complexului.

,,Proiectul dat se află în atenția Agenția Proprietății Publice, a Guvernului Republicii Moldova. Urmează încă un pas spre realizarea acestuia. Și este indubitabil faptul că, în termeni restrânși, va fi găsită soluția optimă pentru finalizarea și darea în exploatare a obiectivului”, a subliniat Eugeniu Cozonac.

Reamintim că acest proiect de importanță națională a fost executat în cadrul Contractului de parteneriat public-privat nr.01/PPP/AN18 din 24 august 2018, încheiat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (partener public), succedat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii (HG nr.529 din 06-11-2019), SRL ,,Arena Națională” (compania publică de implementare) și SRL ,,Sam Investment Company” (compania privată de implementare) pentru proiectarea, construirea, dotarea tehnică și darea în exploatare a arenei polivalente de interes național.
Juravschi: E necesar să fie dată cât mai curând în exploatare „Arena Chișinău” - Sputnik Moldova, 1920, 02.12.2021
Podcasturi
Juravschi: E necesar să fie dată cât mai curând în folosință „Arena Chișinău”
Fluxul de știri
0