Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Tradiții moldovenești, prezentate la un grandios eveniment în Rusia

Tradiții moldovenești, prezentate la un grandios eveniment din Rusia
Abonare
În aceste zile, la Sankt Petersburg au loc mai multe evenimente menite să dezvolte în continuare relațiile de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
Astăzi, în capitala de nord a Rusiei se desfășoară un eveniment deosebit cu genericul „Tradiții de iarnă în Moldova”, sub egida Parlamentului Republicii Moldova.
Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, reprezentantul permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Adunarea interparlamentară a statelor-membre ale CSI, Ion Lipciu, a menționat că în cadrul acțiunii este prezentată o expoziție de fotografie consacrată aniversării a 30-a a Legislativului moldovenesc și a fost vernisată o expoziție tematică cu lucrări ale artiștilor plastici din Republica Moldova și Sankt Petersburg.
Evenimentele au început în data de 15 decembrie și se vor încheia astăzi cu o recepție oficială la care vor participa aproximativ 300 de persoane.

"Astăzi, oaspeții evenimentului vor avea parte de multe surprize - expoziții de fotografii, pictură, colinde, tradiții de șezătoare. La final de zi, în incinta Palatului Taurida, invitații se vor delecta cu bucate tradiționale moldovenești – sarmale în frunză de viță de vie, plăcinte cu brânză, mămăligă cu brânză de oi, crăciunei și alte delicii. Nici hora moldovenească nu va lipsi la eveniment", a precizat Ion Lipciu.

De menționat că la eveniment participă oaspeți din Armenia, Azerbaidjan, Tadjikistan, Uzbekistan și alte țări.
Fluxul de știri
0