Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

De ce atelierul plutitor „Donbas” nu a ieșit în Marea Neagră

De ce atelierul plutitor Donbas nu a ieșit în Marea Neagră - Sputnik Moldova, 1920, 11.12.2021
Abonare
Regimul de la Kiev este înclinat să ia niște decizii iresponsabile, să recurgă la niște provocări militare și haos. Acest lucru se răsfrânge asupra acțiunilor forțelor armate, amenință securitatea regională.

Aleksandr Hrolenko, observator militar

Moscova suprimă aspru provocările ucrainene pe uscat, pe mare și orice “jocuri ale NATO cu grenada” în preajma frontierelor Rusiei.
Nava de control al forțelor navale ucrainene “Donbas”, lansată pe apă acum 52 de ani în calitate de atelier plutitor PM-9, a pornit joi din Marea Azov în Marea Neagră fără a notifica preliminar serviciul de grăniceri al FSB despre traversarea strâmtorii Kerci.
Echipajul intenționa în mod evident să-și demonstreze “libertatea de navigare”, urmând exemplul “partenerilor” mai mari, și a încălcat frontiera de stat a Rusiei. Provocarea a fost împiedicată de serviciul de frontieră al FSB. După ce le-a reamintit cerințele legislației rusești, comandantul navei “Donbas” și-a schimbat direcția și a revenit în portul Mariupol. Canalul Kerci-Enikalski a continuat să funcționeze în regim normal.
Nu în zadar ieșirea provocatoare în largul mării a atelierului plutitor, reechipat în două rânduri și de trei ori redenumit, a coincis cu discuția telefonică între președintele SUA Joe Biden și liderul ucrainean Vladimir Zelenski.
Probabil, în acest fel Kievul și-a demonstrat spiritul războinic și neacceptarea direcției Washingtonului spre o reglementare diplomatică a conflictului civil din Donbas. Zelenski și-a propus să arate odată în plus lumii “intențiile agresive ale Moscovei”, cu referință la “Donbas”, însă planul viclean al ucrainenilor a fost luat sub control în prima etapă de realizare, iar acțiunile provocatoare ale forțelor navale ucrainene nu au reușit să ia amploare.
NATO - Sputnik Moldova, 1920, 10.12.2021
Internațional
Biroul lui Zelenski a comentat declarația lui Biden privind aderarea Ucrainei la NATO
Nu a urmat nicio reacție din partea SUA și NATO la gestul ucrainean. În schimb, ministrul Apărării al Ucrainei, Aleskei Reznikov, a justificat hotărât dezordinea din trupe și manevrele fără sens ale “navei de control”: “Se aflau la o distanță de 18 mile maritime. E mai mult de 33 de kilometri. A avut loc un atac din partea rusă. Un atac hibrid”.
Expresia de “atac hibrid”, devenită populară în Occident, este utilizată cu orice ocazie, atunci când nu se dorește demonstrarea adevărului – pentru aprecierea migrației în UE, situației de pe piața energetică, războiului civil din Donbas.

Scopul este crearea unor „martiri navali”

Tentativa forțelor navale ucrainene de a provoca o situație confuză și periculoasă în strâmtoarea Kerci este extrem de primitivă, vechiul atelier plutitor este utilizat în calitate de cazarmă pentru militarii care construiesc bazele din Berdeansk. “Nava de control” de-a lungul istoriei a suferit atât de multe neplăceri, încât a fost adusă în remorcă din Marea Neagră în Azov. Cu atât este mai ciudată misiunea “Donbasului”, pe care ministrul Reznikov nu a explicat-o. Iar noi vom încerca să găsim o explicație.
Kievul visează la o scufundare “eroică” a navei sale în strâmtoarea Kerci, la un număr mare de victime în rândul forțelor navale, care ar fi urmate de sancțiuni antirusești “infernale”. Logica este una simplă: dacă „suta cerească” din Maidan a ajutat în 2014 la realizarea loviturii de stat, prin înlăturarea de la putere a președintelui legitim, de ce n-ar lovi în 2021 cu o “sută navală” în Rusia?
Vladimir Putin șiJoe Biden - Sputnik Moldova, 1920, 08.12.2021
Politică
”Liniile roșii” și Ucraina: Ce au discutat Putin și Biden
Să ne imaginăm un scenariu (în stilul consilierului lui Zelenski, maiorului Arestovici): tentativa neautorizată a forțelor navale de a trece în timpul nopții prin strâmtoarea Kerci, confuzia și un eventual schimb de focuri (de avertizare) din partea grănicerilor FSB, găuri făcute premeditat în corpul navei, „Donbasul” care se scufundă în mod dramatic în preajma podului Crimeii. Se lasă jos cortina, sancțiuni, aplauzele NATO.
Din nefericire pentru regimul de la Kiev, chiar și Occidentul vede esența “rezistenței ucrainene” – niște tentative jalnice de creare a unor premise pentru niște declarații antirusești, revendicări, amenințări. Așa fostul angajat al serviciilor speciale americane, Scott Bennett, a apreciat apropierea “Donbasului” de frontierele Rusiei drept “o manevră de probă”, în scopul verificării reacției, capacității de apărare, evaluării capacităților mentale, verificării răspunsului militar și politic al Rusiei”. Au verificat, iar în viitor vor organiza neapărat noi provocări. Moscova ia în considerație toate posibilitățile „partenerilor” occidentali și limitrofilor din Marea Neagră. Nimeni n-a uitat “Avansarea spre Kerci” a forțelor navale ucrainene în 2018.
Fostul comandant al Flotei Rusești de la Marea Neagră, amiralul Vladimir Komoedov, consideră că oficialii de la Kiev vor provoca în continuare Moscova la un răspuns militar în Marea Azov și Marea Neagră: “Cred că un război regional este tot mai inevitabil”. E o prognoză gravă.
Șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov, a convocat pe 9 decembrie atașații militari ai statelor NATO în cadrul unui briefing la care a declarat că Rusia este gata să curme orice provocări din partea ucraineană. Totodată, a amintit că aproximativ 95 la sută din sistemele de lansare ale forțelor strategice nucleare se află în stare de luptă.

Cu cât e mai deasă iarba, cu atât e mai ușor de cosit

Rusia are toate motivele să reacționeze dur la amenințări. Cinci avioane ale forțelor aeriene NATO se aflau simultan în apropierea frontierelor aeriene ale Rusiei în Marea Neagră pe 9 decembrie – două avioane de vânătoare ale Franței, avioane de recunoaștere RC-135 și CL-600 ale Statelor Unite, precum și un avion francez de realimentare KC-135.
De-a lungul unei luni au fost efectuate aproximativ 30 de zboruri – de 2,5 ori mai multe decât în perioada similară a anului trecut. A se reține că operațiunile de recunoaștere militară sunt realizate în interesele forțelor și mijloacelor ofensive.
Statul Major al Forțelor Armate Ruse menționează: în anul 2021 în Marea Neagră și-au îndeplinit misiunea 26 de nave ale statelor NATO din afara regiunii Mării Negre – ale Marii Britanii, Greciei, Spaniei, Italiei, SUA. Numărul unor astfel de intrări a crescut timp de un an cu 10 la sută, predominând un caracter provocator al acțiunilor acestora.
Steagurile UE și SUA - Sputnik Moldova, 1920, 07.12.2021
Internațional
SUA încearcă să convingă UE și NATO că Rusia vrea să invadeze Ucraina
În același timp Kievul nu respectă acordurile de la Minsk, armata ucraineană declară că începe să utilizeze în Donbas câteva sute de Javelin (rachete antitanc), iar SUA extind livrările de arme.
Șeful statului major al Marii Britanii, Tony Radakin, declară deschis despre pregătirea țării sale de cel de-al treilea război mondial, care s-ar declanșa în Ucraina.
“Flancul Estic” al NATO condamnă în tonuri incorecte politic președintele american Biden pentru îndemnul de a stabili un dialog cu Rusia. Acest “zăngănit cu arme” la frontierele Rusiei reprezintă o simulare a puterii și o tentativă jalnică a Occidentului colectiv de a reface ordinea unipolară din anii 90 ai secolului trecut. Mai devreme sau mai târziu, vor fi nevoiți să revină la realitate. Va fi cel mai bine pentru toți dacă acest lucru va avea loc pe o cale diplomatică, nu în formatul unor operațiuni dure ale forțelor armate ale Rusiei de constrângere a agresorului la pace.
Fluxul de știri
0