Vestul se teme că Putin va recrea URSS. Ar trebui să se teamă de altceva

În ajunul aniversării celor 30 de ani de la destrămarea URSS, adjunctul secretarului de stat, Victoria Nuland, a anunțat la audierile din Senat temerile legate de dorința lui Vladimir Putin de a intra în istorie prin recrearea Uniunii Sovietice.

Astfel de afirmații - care nu sunt emise prea des, însă apar cu regularitate în ultimii ani – provoacă confuzii. Pentru că nu este clar dacă acești oameni (cei mai de vază reprezentanți ai elitei occidentale) într-adevăr cred în ceea ce spun sau pentru ei este vorba de un truc propagandistic.

De fapt, cea din urmă ar fi mai acceptabilă, pentru că o ipocrizie și minciună cinică în acest caz ar fi preferabilă unui neprofesionalism revoltător, unei lipse de înțelegeri a adversarului geopolitic și o slăbiciune a minții.

E arhicunoscut faptul că Vladimir Putin consideră prăbușirea URSS una din cele mai mari catastrofe geopolitice ale secolului trecut și niciodată nu și-a ascuns anumite sentimente față de acea epocă. În opinia lui Nuland, acest lucru este suficient pentru a bănui pe el că urzește niște planuri ascunse de renaștere a “imperiului răului”. Pe de altă parte, președintele rus a criticat în mai multe rânduri sistemul sovietic, indicând atât asupra viciilor lui sistemice, cât și asupra unor greșeli fatale ale conducerii URSS. Se pare că ei consideră acest aspect atât de nesemnificativ, încât nici nu merită să fie luat în considerație.

Între timp anume în aceste momente este concentrată atenția lui Vladimir Putin față de perioada sovietică a istoriei noastre, nu în calitate de om (care ar avea niște nostalgii pentru acele vremuri), ci în calitate de om de stat, care al treilea deceniu la rând poartă răspundere pentru soarta țării.

În aceste zile se poartă discuții aprinse despre care au fost motivele și cine este de vină pentru destrămarea URSS. Însă, nu există prea multe contradicții între versiuni, așa că cea mai mare parte a ipotezelor pot fi grupate în câteva teze.

Prima: criza și decesul Uniunii Sovietice a fost generată de cauze interne. Factorii externi, în special, rolul distructiv al propagandei occidentale, a jucat un lor mai mic, auxiliar.

A doua: aceste cauze interne aveau preponderent un caracter sistemic. Adică, au există niște decizii concrete, ale unor persoane concrete, care au avut niște consecințe fatale. E vorba de semnarea acum 30 de ani a acordului de la Belaveja. Cu toate acestea, faptul că spre anii ‘80 în elita sovietică exista o grupare cu o pondere semnificativă de oameni care distrugeau cu entuziasm statului, cu ajutorul căruia s-au ridicat pe scara ierarhică, iar restul au acceptat tacit noul status quo și doar puțini au fost cei care s-au opus, demonstrează caracterul vicios al politicii sovietice de cadre. Ne putem aduce aminte și de principiul național, care a stat la baza construcției statale a URSS și care a jucat un rol fatal în soarta lui – și despre asta Putin a vorbit în mai multe rânduri. Dar au existat și multe alte premise.

A treia – rezultă în mod logic din primele două punct: destrămarea și eșecul URSS a fost inevitabilă din cauza particularităților inerente care au stat la baza ei. Uniunea Sovietică s-a dovedit a fi neviabilă pe termen lung.

În acest fel, țara a participat la un mare experiment de șapte decenii, care s-a încheiat cu un eșec la fel de grandios. Totodată, Rusia – sub formă de RSFSR – a participat în acest experiment în calitate de principalul donator și o sursă de resurse (atât umane, cât și financiare), fapt care a avut un impact negativ asupra dezvoltării ei. În mod vizibil ea a rămas în urma altor republici conform mai multor indicatori socio-economici.

În afară de aceasta, decesul Uniunii Sovietice în calitate de formațiune politico-statală a avut consecințe dezastruoase pentru țară, aducând cetățenii la limita supraviețuirii. Unele efecte negative (cum ar fi groapa demografică în anii ‘90) urmează să fie eliminate de Rusia încă câteva decenii înainte.

Politica lui Putin în calitate de șef al statului, în esență, este opusul proiectului sovietic: conservatorism versus radicalismul ideologic; transformările treptate (în opinia unora – prea lente) – împotriva revoluției; salvgardarea poporului – împotriva mobilizării și supraeforturilor; o creștere firească, organică – împotriva unor reforme radicale, conform unor modele utopice. Și așa mai departe.

Pentru Putin, dar și pentru toată conducerea Rusiei, Uniunea Sovietică reprezintă un obiect al unor amintiri plăcute, iar în sens politico-statal se prezintă mai curând ca o sperietoare. Un model negativ, cum nu trebuie procedat, pentru o astfel de cale va duce în mod garantat spre o nouă catastrofă națională în viitorul apropiat. Șapte decenii pentru o țară precum Rusia este extrem de puțin.

Tot ce am descris mai sus nu reprezintă niciun fel de secret. Dimpotrivă, pentru mulți au devenit niște adevăruri banale. Pentru mulți, dar se pare că nu și pentru comunitatea de experți occidentali, a oamenilor pe a căror cunoaștere și înțelegere a Rusiei se bazează deciziile luate de Washington, Londra, Berlin, Bruxelles și alte capitale vestice.

Din aceste motive și dialogul între părți naște tot mai multe neînțelegeri. Negocierile online între președinții Rusiei și SUA doar au accentuat această tendință. Inițiat Vestul a provocat o isterie în presa mondială despre o invazie iminentă a Moscovei în Ucraina (cu ce scop?) – ajungând chiar să creadă în această poveste.

E adevărat, trebuie să recunoaștem că într-un tablou al lumii, în care Kremlinul este dirijat de principiului lui Portos („Mă bat doar pentru că mă bat”) și este gata din senin să invadeze țara vecină, se potrivește perfect în reprezentările despre dorințele megalomane ale lui Vladimir Putin de a recrea un stat dispărut acum 30 de ani.

Rusiei îi rămâne doar să ofere comentarii moderate în privința comportamentului ciudat sau chiar inadecvat al partenerilor. Dar și să-și pregătească “cămăși de forță” hipersonice, nucleare și altele, în cazul degenerării situației.