Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Kremlin: relațiile dintre SUA și Rusia sunt „jalnice”

© Sputnik / Anton Denisov / Accesați arhiva multimediaStandard of the President of the Russian Federation
Standard of the President of the Russian Federation - Sputnik Moldova, 1920, 06.12.2021
Abonare
Relațiile bilaterale actuale dintre Rusia și SUA sunt „jalnice”, iar președintele rus Vladimir Putin le va discuta în cadrul viitoarei videoconferințe cu omologul său american Joe Biden, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
BUCUREŞTI, 6 dec – Sputnik, Doina Crainic. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că relațiile bilaterale actuale dintre Rusia și SUA sunt „jalnice”, iar președintele rus Vladimir Putin le va discuta în cadrul viitoarei videoconferințe cu omologul său american Joe Biden
Peskov a adăugat că cei doi președinți vor vorbi şi despre implementarea acordurilor la care au ajuns în timpul summitului de la Geneva din 16 iunie 2021. Ei vor evidenţia chestiunile care au fost abordate cu succes, precum şi cele care necesită eforturi suplimentare, a menționat Peskov, citat de Sputnik News.
În timpul întâlnirii de la Geneva din iunie, cei doi președinți au discutat mai multe probleme, de la securitatea cibernetică la cooperarea în Arctica. Ei au convenit să anuleze unele dintre măsurile punitive reciproce vizând misiunile diplomatice, deși Ministerul de Externe al Rusiei încă raportează întâmpinarea de probleme în obținerea vizelor pentru lucrătorii săi.
De asemenea, Putin și Biden au convenit să inițieze un dialog cu privire la stabilitatea strategică pentru a pune bazele viitoarelor acorduri privind controlul armelor.
Рабочая поездка президента РФ В. Путина в ДФО - Sputnik Moldova, 1920, 06.12.2021
Rusia
Putin: Rusia și India au un mare potențial de cooperare în energetică

Înaintarea NATO către Est și Ucraina

Peskov a mai menţionat că, după ce vor discuta despre relațiile bilaterale, Putin și Biden vor aborda probabil acele probleme care au creat tensiuni recent. El a precizat că printre aceste subiecte vor fi tensiunile legate de Ucraina și înaintarea NATO către granițele Rusiei.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că în cadrul videoconferinței din 7 decembrie dintre cei doi președinți ar putea fi abordată şi inițiativa lui Putin privind garanțiile de securitate. Peskov a subliniat că astfel de garanții nu pot fi decât reciproce, adăugând că Putin insistă să mențină relații bilaterale „echitabile şi respectuoase reciproc”.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a confirmat anterior că președintele american Joe Biden ar putea profita de această ocazie pentru a aduce în discuţie problema Ucrainei. Biden a promis că va face „foarte, foarte dificil” pentru Putin să atace Ucraina pe fondul unor relatări nefondate din presă potrivit cărora Moscova ar putea pune la cale un astfel de plan. Kremlinul a respins în mod repetat aceste acuzații, spunând că fac parte dintr-o campanie de propagare de știri false care să dăuneze Moscovei.
Vladimir Putin și Sauli Niinistö - Sputnik Moldova, 1920, 06.12.2021
Internațional
Președintele finlandez a îndemnat actorii internaționali să nu provoace Rusia
Rusia a subliniat că nu intenționează să atace nicio țară și că mișcările armatei țării pe propriul teritoriu nu trebuie să preocupe pe nimeni. Kremlinul a precizat că Occidentului nu are căderea să comenteze mișcările militare ale Rusiei pe propriul său teritoriu, în contextul în care navele NATO continuă să înainteze în Marea Neagră, departe de țărmurile ţărilor lor.
Moscova a spus că nu exclude posibilitatea unor provocări pe fondul acuzațiilor legate de presupuse planuri de invadare a Ucrainei. Rusia a avertizat Occidentul să nu doteze Kievul cu arme moderne, menționând că Ucraina ar putea încerca să-și rezolve conflictul intern din est prin mijloace militare.
Fluxul de știri
0