https://md.sputniknews.com/20211124/noi-detalii-in-cazul-perchezitiilor-de-ieri-peste-40-de-persoane-retinute-46674064.html
Noi detalii în cazul perchezițiilor de ieri: Peste 40 de persoane reținute
Noi detalii în cazul perchezițiilor de ieri: Peste 40 de persoane reținute
Sputnik Moldova
Zeci de persoane dintr-un grup infracțional au fost reținute după efectuarea a 62 de percheziții.
2021-11-24T12:50+0200
2021-11-24T12:50+0200
2021-11-24T12:52+0200
societate
reținere
grup criminal
infracțiune
reținere suspecți
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e5/05/1b/34903421_0:92:3072:1820_1920x0_80_0_0_1f2767422508637bd74353b1c2e85b47.jpg
CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Peste 60 de percheziții au fost efectuate marți în cadrul unui dosar de escrocherie în proporții deosebit de mari. Prejudiciul constituie cel puțin două milioane de lei, iar în urma perchezițiilor au fost inițiate 25 de dosare penale conexate. Informațiile au fost prezentate de Inspectoratul General de Poliție după ce marți, 23 noiembrie, procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au descins în mai multe localități și penitenciare din țară, chiar în primele ore ale dimineții.Potrivit informațiilor prezentate de IGP în cadrul unui briefing de presă este vorba de 60 de percheziții, dintre care 43 pe teritoriul țării și 18 în penitenciare. S-a constatat că membrii grupării infracționale postau anunțuri de vânzare a automobilelor pe internet, primind banii în avans. Ulterior, aceștia dispăreau cu tot cu bani, iar conturile pe care postau anunțurile erau șterse.Urmare a plângerilor depuse de păgubiți, bănuiții au fost documentați de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, pentru o durată de peste un an. În urma descinderilor, au fost reținute 24 de persoane din afara penitenciarelor, dar și 19 deținuți implicați în schema infracțională. Totodată au fost ridicați 635 de mii de lei.Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 8 la 15 ani de pușcărie. În acțiunea de urmărire penală, care a început din septembrie 2020, au fost implicați circa 700 de angajați ai instituțiilor de forță, dintre care aproximativ 450 de polițiști.
https://md.sputniknews.com/20211123/descinderi-matinale-fulger--perchezitii-penitenciare-46630061.html
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
2021
Știri
ro_MD
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e5/05/1b/34903421_267:0:2998:2048_1920x0_80_0_0_ae48577ad3d09be731fc44483ce7df1c.jpgSputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
reținere grup infracțional percheziții escrocherie
reținere grup infracțional percheziții escrocherie
Noi detalii în cazul perchezițiilor de ieri: Peste 40 de persoane reținute
12:50 24.11.2021 (actualizat: 12:52 24.11.2021) Zeci de persoane implicate într-un grup infracțional au fost reținute de oamenii legii.
CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Peste 60 de percheziții au fost efectuate marți în cadrul unui dosar de escrocherie în proporții deosebit de mari. Prejudiciul constituie cel puțin două milioane de lei, iar în urma perchezițiilor au fost inițiate 25 de dosare penale conexate.
Informațiile au fost prezentate de Inspectoratul General de Poliție după ce marți, 23 noiembrie, procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au descins în mai multe localități și penitenciare din țară, chiar în primele ore ale dimineții.
Potrivit informațiilor prezentate de IGP în cadrul unui briefing de presă este vorba de 60 de percheziții, dintre care 43 pe teritoriul țării și 18 în penitenciare. S-a constatat că membrii grupării infracționale postau anunțuri de vânzare a automobilelor pe internet, primind banii în avans. Ulterior, aceștia dispăreau cu tot cu bani, iar conturile pe care postau anunțurile erau șterse.
„Potrivit materialelor dosarului, bănuiții își creau conturi în mediul online pentru a publica anunțuri cu mașini de vânzare, după care preluau imagini cu automobile din afara țării. Ei se prezentau în calitate de intermediari și le cereau clienților sume de bani în avans, între 1 500 și 3 000 de euro, iar uneori pretindeau astfel de sume în mod repetat, astfel încât unii păgubași le-au oferit și până la 9 000 de euro. Faza finală a schemei consta în ștergea contului de pe pagina anunțurilor publicitare și renunțarea la numerele de telefon folosite. Pentru realizarea schemei, în calitate de curieri ai sumelor de bani erau convinse ca să le acorde „asistență” persoane din afara penitenciarelor”, a declarat un reprezentant PCCOCS în cadrul unei conferințe de presă.
Urmare a plângerilor depuse de păgubiți, bănuiții au fost documentați de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, pentru o durată de peste un an.
În urma descinderilor, au fost reținute 24 de persoane din afara penitenciarelor, dar și 19 deținuți implicați în schema infracțională. Totodată au fost ridicați 635 de mii de lei.
Acum, urmare a reținerilor, procurorii PCCOCS urmează să decidă asupra necesității depunerii demersurilor de aplicare a arestului preventiv în privința persoanelor aflat la libertate, precum și asupra prezentării învinuirii în privința deținuților. Investigațiile continuă, iar publicul va fi informat odată cu avansarea acestora, cu respectarea drepturilor figuranților și a procedurii penale.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 8 la 15 ani de pușcărie. În acțiunea de urmărire penală, care a început din septembrie 2020, au fost implicați circa 700 de angajați ai instituțiilor de forță, dintre care aproximativ 450 de polițiști.