Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Ultima oră: Moldova a ieșit de sub Cod Roșu de COVID-19

© Photo : Miroslav RotariCarantină
Carantină - Sputnik Moldova, 1920, 15.11.2021
Abonare
Nicio localitate din țară nu se mai află sub alertă Cod Roșu de COVID-19, după ce Agenția Națională pentru Sănătate Publică a actualizat alertele epidemiologice.
CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Toate localitățile din Republica Moldova au ieșit de sub alerta Cod Roșu de COVID-19, cu excepția regiunii transnistrene, însă informațiile pentru stânga Nistrului nu au fost încă actualizate. Asta arată datele actualizate prezentate astăzi de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Se întâmplă după ce pe 10 noiembrie autoritățile din sănătate anunțau o scădere a numărului de cazuri noi de infectare.
Potrivit secretarului de stat Svetlana Nicolăescu, la începutul săptămânii trecute, doar cinci teritorii administrative mai erau sub alertă Cod Roșu de COVID-19. Este vorba de municipiile Bălți, Chișinău și raioanele Vulcănești și Glodeni, dar și regiunea transnistreană.
Svetlana Nicolăescu a precizat în cadrul unei conferințe de presă din 10 noiembrie că din a doua jumătate a lunii octombrie se constată o descreștere a cazurilor noi de infectare.
Astfel, luni, 15 noiembrie, în 16 teritorii administrative este stabilit Cod Portocaliu de COVID-19, iar în 19 este instituit Cod Galben.
Potrivit datelor prezentate de autorități, cea mai bună situație este în raionul Telenești, care se află sub Cod Verde de COVID-19.
Министр здравоохранения Молдовы Алла Немеренко - Sputnik Moldova, 1920, 12.11.2021
Coronavirus
Nemerenco: ”Din 70 de decese din cauza COVID - doar 15 au fost înregistrate ieri”
Trebuie precizat că, deși numărul cazurilor noi de infectare este mic, se menține mare numărul de decese provocate de complicațiile generate de coronavirus. Potrivit autorităților, în numărul zilnic de decese sunt incluse și cazurile neraportate anterior.
Potrivit ministrului Sănătății, erorile țin de factorul uman, adică datele privind numărul de decese nu au fost raportate la timp.

”Cifrele ministerului nu au raportat niciodată decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, doar cele care au fost raportate în ultimele 24 de ore. Nici cele 51 care au fost înregistrate cu două zile în urmă nu au fost înregistrate atunci. Iar din 70 doar 15 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Suntem siguri ca în zilele următoare vor mai veni careva raportări pentru aceste zile”, a declarat săptămâna trecută Ala Nemerenco.

Potrivit oficialului, erorile ce vizează statistica deceselor provocate de COVID-19 s-au produs din cauza presiunii puse de pandemie pe sistemul de sănătate. Mulți medici și manageri de spitale nu au raportat decesele la timp, ci doar după câteva zile, săptămâni sau luni.
Cel mai mare număr de morți raportat doar în 24 de ore a fost anunțat săptămâna trecută. Joi, 10 noiembrie, Ministerul Sănătății a anunțat tocmai 70 de morți de COVID-19. În majoritatea acestor cazuri decesul a survenit cu mult timp înainte.
sector covid - Sputnik Moldova, 1920, 10.11.2021
Coronavirus
COVID-19 în Moldova: Sub nivelul pragului de alertă „Cod Roșu”
Fluxul de știri
0