Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Igor Dodon s-a vaccinat împotriva COVID-19: Ce ser a ales fostul președinte

© Sputnik / Mihai CarausIgor Dodon
Igor Dodon - Sputnik Moldova, 1920, 29.10.2021
Abonare
Fostul președinte al țării și fostul deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-a vaccinat împotriva COVID-19.
CHIȘINĂU, 29 oct - Sputnik. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon a anunțat că s-a imunizat împotriva COVID-19, deși mai are încă anticorpi la virus, scrie el. Aflându-se în Federația Rusă, Dodon a menționat că a ales să se imunizeze cu vaccinul rusesc „Sputnik V”.
„Deși încă am anticorpi împotriva COVID-19, am decis totuși să mă vaccinez. Bineînțeles, cu „Sputnik V”, deoarece consider că acest vaccin este cel mai sigur și mai eficient, dovadă fiind utilizarea acestuia în mai mult de 60 de țări din întreaga lume. Savanții estimează eficacitatea „Sputnik V” cu peste 95%”, a scris Igor Dodon.
Fostul șef de stat susține că vaccinul este cea mai sigură metodă de a stopa pandemia și a îndemnat oamenii să-i urmeze exemplul. El a venit cu un mesaj și pentru autorități.
„Îndemn autoritățile Moldovei să negocieze în regim de urgență cu Federația Rusă în privința livrării vaccinului rusesc în Moldova. Sunt sigur că, având în vedere cererea sporită și încrederea concetățenilor noștri față de „Sputnik V”, livrarea unui milion de doze ale acestui ser va permite dublarea numărului de persoane vaccinate în țara noastră, în cel mai scurt timp și să depășim criza actuală din sistemul de sănătate”, a menționat Dodon.
Amintim că ministrul Sănătății Ala Nemerenco a declarat în cadrul unei conferințe de presă că țara noastră intenționează să procure vaccinul rusesc. Oficialul nu a precizat despre câte doze este vorba și când anume va ajunge serul în țară, pe motiv că încă se poartă negocieri cu partea rusă.
Primul lot de vaccin rusesc „Sputnik V” a fost livrat țării noastre în data de 24 aprilie. Este vorba de 71 de mii de doze de ser oferite cu titlu de donație. Vaccinul „Sputnik V” a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse. Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”.
Vaccinul Sputnik V  - Sputnik Moldova, 1920, 27.10.2021
Coronavirus
Israelul va permite intrarea în țară pentru persoanele vaccinate cu ”Sputnik V”
Totodată, la 19 iunie, Republica Moldova a recepționat din Federația Rusă alte 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”. 40 de mii de doze de ser au fost distribuite malului drept al Nistrului și 20 de mii de doze malului stâng.
Anterior, autoritățile au declarat că Republica Moldova intenționează să cumpere 700 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.
Fluxul de știri
0