Spînu dezvăluie ce ofertă la gaz a primit din partea Rusiei
13:35 25.10.2021 (actualizat: 07:33 26.10.2021)
© Sputnik / Mihai CarausAndrei Spînu
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Vicepremierul Andrei Spînu a făcut dezvăluiri privind negocierile purtate cu concernul rus Gazprom.
CHIȘINĂU, 25 oct - Sputnik. Andrei Spînu a fost întrebat care a fost oferta de preț din partea Gazprom pentru Moldova.
„Discuțiile au fost referitor la stabilirea prețului în baza formulei din octombrie și o potențială reducere de 25% în anumite condiții. Acest preț se stabilește la finalul fiecărei luni. Pentru luna noiembrie, trebuie să așteptăm finalul lunii octombrie ca să vedem care ar fi prețul pentru luna noiembrie”, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
El a explicat de asemenea care ar fi formula în baza căreia ar putea să se calculeze prețul pentru mia de metri cubi de gaz.
„Noi ne dorim un preț corect, bazat pe o formulă similară cu cele oferite și altor state cu care Gazprom a semnat contracte pe termen lung în perioada recentă. Noi am mers pe mai multe opțiuni. Una din ele este prețul la bursă pentru contractele anuale sau o formulă mixtă care să ia în calcul atât prețul la bursă, cât și cotația petrolului”, a menționat oficialul.
Andrei Spînu a anunțat că miercuri la Sankt Petersburg va avea loc o nouă rundă de negocieri. El se va întâlni deja cu șeful concernului rus, Alexei Miller.
„Am mers la Moscova pentru a negocia cu onestitate și cu respectarea interesului cetățeanului Republicii Moldova. Am mers pentru a discuta despre un contract pe termen lung cu Gazprom pentru a asigura țara și oamenii noștri cu gaze. După discuția de la Moscova noi rămânem în continuare în comunicare cu Gazprom. Discuțiile sunt dificile, dar miercuri vom avea o nouă discuție la Sankt Petersburg cu domnul Miller”, a spus Spînu.
Ministru Infrastructurii a menționat că speră să ajungă la un compromis cu concernul rus Gazprom.
„Noi credem că există posibilitatea de a găsi un punct în care atât noi, cât și Gazprom să fim într-o situație mai bună decât cea de astăzi”, a spus Spînu.
El a remarcat că la întreprinderea Moldovagaz va fi efectuat un audit pentru a vedea cum s-a acumulat datoria de peste 700 de milioane de dolari a malului drept al Nistrului.
„Această datorie începe încă din anul 1994. Noi suntem gata să continuăm discuțiile pe problema datoriei, dar poziția noastră rămâne neschimbată. Avem nevoie de o evaluare, un audit independent care să confirme această datorie înainte ca să putem semna orice fel de angajament”, a spus vicepremierul.
Spînu a menționat că mai multe detalii despre negocieri va oferi după runda de discuții care va avea loc miercuri la Sankt Petersburg.
Criza gazelor din Moldova
Gazprom a anunțat pe 23 octombrie că nu va prelungi contractul cu Moldova, dacă autoritățile moldovene nu vor plăti integral datoria de peste 700 de milioane de dolari.
Reprezentantul concernului rus Serghei Kuprianov a declarat că situația dificilă în sectorul gazelor naturale cu care se confruntă Moldova s-a creat din cauza autorităților republicii.
"S-a creat o situație foarte dificilă cu furnizarea gazelor rusești către Moldova. Vina pentru aceasta revine în totalitate autorităților moldovenești. Vorbim despre criza neplăților din partea Moldovei pentru gazul rusesc. (...) Aici nu este vorba de politică, Gazprom este o societate pe acțiuni și nu poate opera cu pierderi, nu își poate permite să nu plătească impozite la bugetul Federației Ruse. Există limite pentru răbdare. Moldova însăși provoacă o criză cu propriile mâini", a spus Kuprianov.
Kuprianov a explicat că republica a acumulat o datorie pentru gazul deja furnizat.
„În prezent, suma datoriei este de 433 milioane dolari și, ținând cont de întârzierea efectuării plăților, suma totală datorată este de 709 milioane dolari.
În același timp, reprezentanții Moldovei, din anumite motive, nu vor să recunoască suma acumulată a datoriei. De asemenea, reprezentanților Moldovei nu le place prețul gazului, deși prețurile aici sunt clare și transparente", a adăugat el.
Kuprianov a spus că Gazprom este gata să prelungească contractul de furnizare a gazelor către Moldova cu rambursarea integrală a datoriei.
„În ciuda datoriilor acumulate, partea moldovenească solicită prelungirea contractului de furnizare a gazelor pentru lunile octombrie și noiembrie ale acestui an. Gazprom a mers și aici în întâmpinare - a semnat un contract pentru octombrie și este gata să prelungească contractul pentru noiembrie, dacă partea moldovenească va plăti integral pentru livrările din septembrie și octombrie curent”, a spus el.
Kuprianov a menționat că „dacă plata pentru aprovizionarea cu gaze nu este efectuată integral și, în consecință, un nou contract nu este semnat de la 1 decembrie anul curent, atunci Gazprom va opri aprovizionarea cu gaze a Moldovei”.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Moldovei Andrei Spînu a anunțat duminică că nu a ajuns la o înțelegere cu Gazprom în urma ultimei runde de negocieri și că prețul pe care l-ar cere concernul rus ar fi chiar mai mare decât cel de piață.
„Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune. Ne dorim o nouă rundă de discuții cu Gazprom. În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversicăm sursele de aprovizionare”, a spus Spînu.
Anterior Spînu a mai fost în Federația Rusă, unde a discutat cu reprezentanții Gazprom despre asigurarea Moldovei cu gaze. Atunci el s-a întâlnit cu Elena Burmistrova, vicepreședintele de management Gazprom și directorul general al Gazprom Export.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a spus că a cerut să fie păstrat prețul vechi pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova.
„Noi insistăm pe prelungirea contractului la formula veche. Pentru trimestrul 4 - 214 dolari mia metri cubi. În trimestrul unul din anul viitor vorbim de 280 de dolari per mia de metri cubi. Vom cere prelungirea contractului la condițiile anului trecut”, a spus atunci Andrei Spînu.
În context, a fost formată o echipă de experți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Moldovagaz și Gazprom.
Spînu a mai spus că, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere cu Rusia, Guvernul mai are un plan de alternativă. Apoi, Spînu a anunțat pe pagina sa de Telegram că pleacă în Polonia să discute despre asigurarea țării cu gaze.
Asta deși cu o zi mai devreme guvernarea a anunțat că l-a invitat la Chișinău pe șeful adjunct al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Kozak. Reprezentanții oficialului rus au anunțat că în săptămâna curentă vizita în Moldova nu este posibilă.
Moldova a solicitat apoi ajutor Ucrainei în aprovizionarea cu gaz, iar Kievul a anunțat că va transmite gaz țării noastre pe bază rambursabilă.
"Credem că ne putem permite să facem acest lucru și spunem că acest gaz nu va fi furnizat pentru bani, ci va fi dat pentru o anumită perioadă, astfel încât Moldova să ne returneze acest gaz", a declarat Alexei Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
El a spus că Kievul este interesat ca Moldova să aibă gaze, întrucât țările sunt unite printr-un singur sistem energetic, iar în Ucraina „există un anumit teritoriu care primește gaze din Moldova”.
Contractul dintre ”Moldovagaz” și ”Gazprom” a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi. ”Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.