Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Bodnarenco: Sunteți gata să plătiți oricât pentru gaz, doar să nu fie din Rusia

© Sputnik / Mihai CarausDeputați
Deputați - Sputnik Moldova, 1920, 22.10.2021
Abonare
Premierul Natalia Gavrilița a venit în Parlament să ceară instituirea stării de urgență și a fost luată la întrebări de către deputații din opoziție.
CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Deputații comuniști i-au dat o replică premierului Natalia Gavrilița cu referire la faptul că guvernul poartă negocieri cu mai multe state pentru a asigura țara cu gaze din surse de alternativă. Legislatoarea PCRM Elena Bodnarenco a precizat că guvernarea este gata să cumpere gaz din orice sursă indiferent de preț, doar pentru a nu „procura gaz din Federația Rusă”
„Vorbiți așa frumos de partenerii din Ucraina, de parcă Ucraina și Polonia au propriile resurse gaz. Sunteți gata să plătiți azi orice sumă pentru gaz, doar ca acesta să nu fie din Rusia”, a spus deputatul PCRM Elena Bodnarenco.
În replică, Gavrilița a menționat că Chișinăul poartă discuții inclusiv cu Gazpromul și că se dorește semnarea unui contract pe termen lung cu furnizorul de gaze din Rusia. Cât privește sursele de alternativă, premierul a evitat să spună care ar fi acestea și a oferit un răspuns evaziv.

„Surse de alternativă înseamnă accesarea unei piețe liberalizate, unde există gaz și din Rusia și din alte surse”, a spus Gavrilița.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care premierul a venit în Parlament să ceară instituirea stării de urgență pe un termen de 30 de zile, începând cu 22 octombrie. Decizia a fost luată după ce, potrivit premierului Natalia Gavrilița, negocierile care au avut ieri la Moscova privind livrarea gazelor către Republica Moldova nu au avut rezultatul așteptat.

Criza gazelor naturale

Amintim că în această dimineață premierul Natația Gavrilița a anunțat că Guvernul va cere Parlamentului să instituie stare de urgență în contextul lipsei de gaz în țara noastră.
„Instrumentele disponibile la moment nu sunt suficiente pentru depășirea situației existente în sectorul energetic. Este necesar să instituim starea de urgență ca să putem deroga de la anumite proceduri și legi", a declarat premierul.
Aceasta a mai spus că presiunea în rețeaua de transport a gazelor este la limita critică de funcționare a sistemelor de gaze naturale. În context s-a decis procurarea gazului natural din surse alternative.
Gavrilița a mai spus că de astăzi Moldova începe să procure gaz natural din surse alternative, pentru că negocierile care au avut loc ieri la Moscova nu au avut un rezultat pozitiv.
„Lucrurile s-au mișcat din loc, dar la moment nu avem o înțelegere nouă definitivă și nici certitudinea că va fi într-un final. Între timp pe piața gazelor naturale din Republica Moldova a fost înregistrat un deficit de aproximativ 16 milioane de metri cubi, necesarul pentru luna octombrie fiin acoperit în mărime de doar 67%”, a precizat Gavrilița.
Totuși, discuțiile cu Gazprom continuă.
„Între timp Guvernul continuă discuțiile cu Gazprom în vederea identificării unei soluții pe termen lung ancorată în interesele comerciale ale celor două țări. În cazul în care o astfel de soluție nu va fi găsită, vom veni cu noi acțiuni care să asigure securitatea energetică a țării”, a spus premierul.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la summit-ul Platforma pentru Crimeea - Sputnik Moldova, 1920, 17.10.2021
Editoriale
Lecția rusească sau mintea Maiei Sandu cea de pe urmă
Precizăm că Republica Moldova a solicitat prelungirea contractului cu Gazprom pentru încă un an. Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi.
„Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.
Fluxul de știri
0