Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ministerul Educației vine cu precizări: Școlile activează în regim obișnuit

© Sputnik / Mihai CarausПервое сентября, русский лицей им. Пушкина в Новых Аненах
Первое сентября, русский лицей им. Пушкина в Новых Аненах - Sputnik Moldova, 1920, 15.10.2021
Abonare
Ministerul Educației a asigurat că școlile continuă să activeze în regim obișnuit, cu prezență fizică.
CHIȘINĂU, 15 oct - Sputnik. Ministerul Educației a dezmințit informațiile publicate în unele medii de informare că școlile vor fi închise, iar elevii vor trece la instruirea online din cauza crizei energetice.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Educației a precizat că una dintre prevederile deciziei din 13 octombrie a Comisiei pentru Situații Excepționale a fost interpretată eronat, iar în prezent toate instituțiile de învățământ general din țară activează în regim normal. Totodată, ministerul a menționat că dacă vor interveni schimbări în activitatea școlilor și grădinițelor pe fundalul instituirii de către Comisia pentru Situații Excepționale a stării de alertă în sectorul gazelor naturale, Ministerul Educației va reveni cu precizări.
Amintim că Hotărârea din 13 octombrie a Comisiei pentru Situații Excepționale prevede mai multe acțiuni pe care trebuie să le întreprindă Ministerul Educației și Cercetării în condițiile stării de alertă pe piața gazelor naturale.
„Ministerul Educației și Cercetării va evalua, în comun cu autoritățile publice locale, în termen de 14 zile, capacitatea și necesitățile de funcționare a instituțiilor de învățământ publice și private în condițiile situației excepționale pe piața gazelor naturale. Va elabora scenarii pentru desfășurarea procesului educațional în condițiile situației excepționale pe piața gazelor naturale (regim online, sistarea, etc)”, se menționează în hotărârea Comisiei pentru Situații Excepționale.
Pe 13 octombrie ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat într-o conferință de presă instituirea stării de alertă în sectorul gazelor naturale.
Anterior ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost la Sankt Petersburg unde a purtat discuții cu reprezentanții Gazprom privind prelungirea contractului de livrare a gazelor Republicii Moldova. Luni acesta a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre rezultatele negocierilor.
Gazoductul Iași-Ungheni - Sputnik Moldova, 1920, 15.10.2021
Societate
Presa de peste Prut: Puțin probabil că România va oferi gaz Moldovei fără acordul Gazprom
Spînu a recunoscut că nu a fost primit în audiență de directorul general Gazprom, Alexei Miller. El s-a întâlnit doar cu Elena Burmistrova, vicepreședintele de management Gazprom și directorul general al Gazprom Export.
Oficialul și-a ieșit din fire atunci când presa a solicitat mai multe detalii privind eșecul întâlnirii cu Miller, el cerând ca jurnaliștii să nu insiste pe acest subiect și că el din capul locului știa că nu va fi primit de directorul general al Gazprom.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că a cerut la Sankt Petersburg să fie păstrat prețul vechi pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova.
„Noi insistăm pe prelungirea contractului la formula veche. Pentru trimestrul 4 - 214 dolari mia metri cubi. În trimestrul unul din anul viitor vorbim de 280 de dolari per mia de metri cubi. Vom cere prelungirea contractului la condițiile anului trecut”, a spus Andrei Spînu.
Газовая компрессорная станция Укртрансгаз в городе Боярка - Sputnik Moldova, 1920, 15.10.2021
Societate
În Moldova se închid stațiile de alimentare cu gaz - sunt afectați șoferii din sudul țării
Oficialul a spus că deocamdată nu există un răspuns din partea Rusiei, pentru că, afirmă el, condițiile contractului vor fi negociate pe parcursul întregii luni curente. În context, a fost formată o echipă de experți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Moldovagaz și Gazprom, care va începe să poarte discuții deja în această săptămână.
Republica Moldova a solicitat prelungirea contractului cu Gazprom pentru încă un an. Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi. „Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.
Fluxul de știri
0