Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Maia Sandu l-a felicitat pe conatorul Serghei Tarnovschi care a câștigat bronzul la JO

© Inquam Photos / Octav GaneaMaia Sandu
Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 07.08.2021
Abonare
Șeful statului a transmis un mesaj de felicitare conatorului Serghei Tarnovschi care a reușit să ia bronzul la Jocurile Olimpice.
CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Președintele țării, Maia Sandu, l-a felicitat pe conatorul Serghei Tarnovschi care a reușit să ia medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta este prima medalie obținută de sportivii moldoveni în acest turneu olimpic.
”Rezultatul sportivului nostru este încununarea unui parcurs de succes de mai mulți ani, Serghei având în palmares medalii de aur, argint și bronz obținute la diverse campionate europene și internaționale. Această victorie este și dovada faptului că adevăratele culmi pot fi cucerite prin muncă și perseverență”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Serghei Tarnovschi - Sputnik Moldova, 1920, 07.08.2021
Sport
Performanță remarcabilă: Canotorul Serghei Tarnovschi a câștigat medalia de bronz la JO
Maia Sandu a menționat că performanța obținută de Serghei Tarnovschi la Jocurile Olimpice va inspira tinerii să practice canotajul.
”Dragă Serghei, felicitări și mulțumim pentru sentimentul de mândrie, pe care azi o țară întreagă îl trăiește datorită acestei victorii! Sunt convinsă că în viitor vor exista încă multe medalii, iar performanța de la Tokyo va inspira alte zeci de băieți și fete să pună mâna pe vâsle”, a menționat Maia Sandu.
Totodată, președintele le-a transmis un mesaj de felicitare și membrelor echipajului de canoe dublu, Maria Olărași și Daniela Cociu, care au ocupat locul 7 la Jocurile Olimpice.
”Le felicit și pe membrele echipajului de canoe dublu, Maria Olărașu și Daniela Cociu. Fiind la prima participare într-un turneu olimpic, ele au reușit să intre în finala probei de 500 de metri și au ocupat poziția a șaptea, înregistrând cea mai bună evoluție la canoe feminin din istoria sportului național”, a spus Sandu.
Amintim că canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a câștigat sâmbătă medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reprezentantul țării noastre a parcurs distanța de 1000 de metri în 4:06.069.
Fluxul de știri
0