„Risc crescut” de apariţie a unei boli neurologice rare după administrarea unui vaccin

© Sputnik / Mihai CarausMedicina
Medicina - Sputnik Moldova, 1920, 14.07.2021
Abonare
Agenția pentru Medicamente a SUA a avertizat cu privire la un „risc crescut” de dezvoltare a sindromului Guillain-Barré, o afecțiune neurologică rară, asociată cu vaccinul pentru COVID-19 de la Johnson & Johnson.
BUCUREŞTI, 14 iul – Sputnik, Doina Crainic. Autoritățile sanitare din SUA au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat sindromul Guillain-Barré, din aproape 12,5 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson administrate.
Dintre aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave și au necesitat spitalizare. A fost înregistrat și un caz de deces.
Флакон с надписью Вакцина против коронавируса Johnson & Johnson - Sputnik Moldova, 1920, 13.07.2021
Societate
Vaccinul administrat cu o singură doză: Când ne vom putea vaccina cu Johnson & Johnson
„Riscul ca acest lucru să se întâmple este foarte scăzut, iar rata cazurilor raportate depășește cu o marjă mică rata de bază în populația generală”, a declarat compania farmaceutică Johnson & Johnson într-un comunicat emis luni seara, citat de Sputnik France.
Sindromul Guillain-Barré este un atac asupra nervilor periferici manifestat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare și uneori urcând până la mușchii respiratori, apoi la nervii capului și gâtului.
Această boală afectează între 3 000 și 6 000 de persoane în fiecare an în Statele Unite.
În avertismentul său, Agenția pentru Medicamente din SUA afirmă că, la majoritatea oamenilor, simptomele încep în 42 de zile de la administrarea vaccinului.
Persoanele care au primit acest ser trebuie să consulte de urgență un medic în caz de dificultăți de mers, înghițire, mestecat, precum și în caz de probleme de vorbire, vedere dublă sau incapacitatea de mișcare a ochilor.
Vaccinul dezvoltat de compania Johnson&Johnson cu denumirea comercială Jannsen - Sputnik Moldova, 1920, 09.07.2021
Societate
Moldova a mai recepționa 150 000 de doze de vaccin Johnson & Johnson prin platforma COVAX
Anunțul reprezintă o nouă lovitură pentru serul dezvoltat de Johnson & Johnson (J&J), aprobat de urgență în Statele Unite în februarie şi care a fost suspendat pentru zece zile în aprilie după mai multe cazuri raportate de femei care au dezvoltat forme severe de cheaguri de sânge în asociere cu niveluri scăzute de trombocite, după vaccinare.
De asemenea, una dintre fabricile de producție a serului, din Baltimore, a trebuit să fie închisă timp de trei luni. Câteva milioane de doze au fost aruncate, deoarece testele au arătat că componentele vaccinului britanic AstraZeneca, realizate la aceeași fabrică, au fost amestecate în mod eronat cu formula Johnson & Johnson.
Acest nou eșec pentru Johnson & Johnson vine în timp ce în Statele Unite se înregistrează o scădere a cererii de vaccinare, doar 430 de mii de doze fiind administrate pe zi, media de șapte zile fiind de 3,5 milioane în aprilie.
Țara se confruntă cu o creștere a cazurilor de contaminare cu virusul în statele sudice și centrale de vest, unde este un număr mai mic de persoane vaccinate decât în alte regiuni, varianta Delta, extrem de contagioasă, fiind acum tulpina dominantă pe teritoriu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0