Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Tot mai mulți tineri voluntari în Capitală

© Sputnik / OsmatescoPetru Grecu
Petru Grecu - Sputnik Moldova, 1920, 07.07.2021
Abonare
Centrul Municipal de Tineret Chișinău are 55 de voluntari noi, echipa ajungând deja la 111 voluntari. Despre voluntariat și implicarea tinerilor în acțiuni de voluntariat am aflat de la Petru Grecu, directorul CMTC.
Tot mai mulți tineri voluntari în Capitală: Echipa CMTC a devenit mai mare
Peste 121 de voluntari au depus cereri la Centrul Municipal de Tineret Chișinău pentru a deveni voluntari în cadrul instituției. Dintre ei doar 55 de norocoși s-au ales cu titlul de voluntar în cadrul CMTC, echipa ajungând la un număr de 111 persoane.
"Tinerii voluntari au parte de o serie de activități și oportunități. Aceștia primesc carnetul voluntarului, care oferă posibilitatea de a benefecia de anumite privelegii în cadrul înscrierii la o instituție de învățământ sau la depunerea actelor pentru un job. Nu în ultimul rând, tinerii se înscriu pentru a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale", a declarat Petru Grecu.
De asemenea, Centrul Municipal de Tineret Chișinău a pregătit mai multe proiecte pentru această vară. Din data de 1 iunie, tinerii pot participa în cadrul programului Vara la Centru, acolo unde vor putea alege dintre 12 cluburi de interese și vor putea să participe la diverse activități utile și interactive. Până în prezent, aproximativ 100 de tineri din Capitală s-au înscris la acest program.
În același timp, în pragul alegerilor am lansat o campanie de promovare a participării tinerilor la scrutin "Votul tău - Viitorul nostru". Tinerii au parte de activități educative în domeniile antreprenoriat și dezvoltare personală.
De menționat că Centrul Municipal de Tineret este o instituție creată în anul 2019, care oferă un complex de servicii comunitare adresate tuturor categoriilor de tineri, având misiunea de a asigura informarea, orientarea, consilierea și educarea acestora, contribuind la integrarea lor socială și profesională.
Instituția prestează servicii gratuite tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani precum: serviciul de voluntariat și participare, serviciul de dezvoltare personală și animare a timpului liber al tinerilor, serviciul de informare și documentare a tinerilor, Serviciul de orientare și ghidare în carieră a tinerilor.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0