Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Vacanța peste hotare: Reguli la trecerea frontierei cu copiii minori

© Sputnik / Rodion ProcaInga Mifsud Wismayer
Inga Mifsud Wismayer - Sputnik Moldova, 1920, 09.06.2021
Abonare
În perioada estivală, vacanțele peste hotarele țării sunt solicitate de către moldoveni. Ce reguli sunt impuse pentru copiii minori la traversarea frontierei și ce trebuie să cunoscă adulții care îi însoțesc?
Vacanța peste hotare: Reguli la trecerea frontierei cu copiii minori
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", avocata Inga Mifsud Wismayer a precizat că minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova însoţiţi doar de unul din părinţi, de reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor desemnat prin declaraţia reprezentantului legal, autentificată notarial.
În acest context, în declaraţie va fi indicat scopul călătoriei, persoana însoțitoare, durata de şedere şi ţara de destinaţie.
"Conform legislației, copiii pot traversa frontiera țării noastre cu un singur părinte, fără a avea acordul celuilalt, dacă părinții sunt în căsătorie sau nu au existat litigii referitor la domiciuliul copiilor. Totodată, rudele sau persoanele apropiate familiei pot călători cu minorii cu declarația autentificată notarial de către un părinte", a declarat pentru Sputnik Moldova Inga Mifsud Wismayer.
Potrivit avocatei, în cazul în care minorul pleacă cu scopul de a se domiciliza în străinătate, este necesară declaraţia de consimţământ a ambilor părinţi, legalizată notarial.
Vamă  - Sputnik Moldova, 1920, 05.06.2021
Societate
Moldovenii au început să meargă în vacanță: Ce se întâmplă la vamă
Mai mult, înainte de plecarea în vacanță, avocata Inga Mifsud Wismayer reomandă să contactaţi ambasada statului în care urmează să vă deplasaţi, precum şi ambasadele ţărilor de tranzit, pentru obţinerea de informaţii suplimentare privind condiţiile particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia locală, care pot suferi modificări frecvente.
"Aici ne referim la restricțiile impuse de fiecare stat în contextul pandemiei – prezentarea testului COVID, certificatul de vaccinare, necesitatea de a sta sau nu în carantină ș.a. Este important să vă informați despre toate condițiile înainte de a pleca în străinătate", a precizat avocata.
De menționat că intrarea/ieşirea din Republica Moldova este reglementată prin Legea Republicii Moldova cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, nr. 269 din 09.11.1994.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0