Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Surprize neplăcute în raportul Consiliului Concurenței privind piața petrolieră

© Sputnik / Rodion ProcaAlexandru Oleinic
Alexandru Oleinic  - Sputnik Moldova, 1920, 08.06.2021
Abonare
Deputatul Alexandru Oleinic consideră că după publicarea raportului Consiliului Concurenței cu privire la piața petrolieră vom avea mai multe surprize, iar asociațiile care apără interesul petroliștilor se vor convinge că în acest domeniu există multe lucruri obscure.
Surprize neplăcute în raportul Consiliului Concurenței despre piața petrolieră
Mai mulți politicieni au solicitat publicarea raportului Consiliului Concurenței cu privire la piața petrolieră, iar chestiunea dată pare să fie subiect de campanie electorală pentru partidele antrenate în alegerile parlamentare. Patronatele și sindicatele din agricultură și industria alimentară, de asemenea, au solicitat  publicarea raportului Consiliului Concurenței, inclusiv aplicarea sancțiunilor față de companiile petroliere care au majorat nejustificat prețurile la carburanți.
Deputatul Alexandru Oleinic consideră că vom avea surprize neplăcute în cazul în care raportul Consiliului Concurenței va fi făcut public, iar asociațiile de business care apără interesele petroliștilor se vor convinge că în acest domeniu există multe lucruri ascunse.
”Nu aș dori să mă pronunț concret, dar, în acel raport pentru fiecare operator pe piață sânt fapte concrete care-l vizează, iar în baza acelor fapte ei trebuie să argumenteze de ce au procedat așa. Pentru aceasta li se oferă un termen de 30 de zile, înțeleg că ei au mai solicitat timp. În această perioadă nu trebuie să existe o intervenție din afară pentru procesul de argumentare a faptelor pe care le constată Consiliul Concurenței. Pot să vă spun că vom avea surprize neplăcute când vom lua cunoștință de raport, iar cei care apără interesul petroliștilor și ignoră conceptul de plafonare se vor convinge că în acest domeniu există multe lucruri obscure”, a declarat Oleinic.
El spune că sunt agenți economici care activează pe piața produselor petroliere, dețin 30% din piață, și nu au nici o stație de alimentare în proprietate.
Ion Chicu - Sputnik Moldova, 1920, 29.05.2021
Republica Moldova
Bătălia între petroliști și stat: Ce spune fostul premier Ion Chicu
”La audierile din comisia de profil, când i-am întrebat pe operatori de ce cresc prețurile, ei ne spuneau deschis că primeau indicații: nu ridicați prețurile, nu coborâți prețurile, iar lucru acesta este inadmisibil”, a menționat Oleinic.
Deputatul a mai declarat că așteaptă să vadă cum ANRE va implementa noua metodologie de plafonare a prețurilor pentru că regulatorul va avea acces la cheltuielile pe care le fac operatorii, inclusiv la acea marjă de rentabilitate. Oleinic este convins că dacă noul mecanism de plafonare va fi aplicat, prețurile la combustibil în Moldova ar putea să scadă între 10 și 15 la sută.
Consiliul Concurenței consideră că publicarea raportului cu privire la înțelegerile de cartel de pe piața petrolieră care au avut loc în perioada 2019-2021 poartă un caracter confidențial, iar publicarea lui ar fi o încălcare gravă a legislației și ar da posibilitate companiilor vizate în investigație să atace în instanța de judecată activitatea raportorilor. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței față de operatorii de pe piața petrolieră ar putea varia între 100 și 300 de milioane de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0