Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Decizia CEC privind numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, contestată

© Sputnik / Miroslav RotariCurtea de Apel
Curtea de Apel - Sputnik Moldova, 1920, 06.06.2021
Abonare
Un concurent electoral a contestat, în această dimineață, la Curtea de Apel Chișinău, decizia CEC privind numărul secțiilor de votare deschise peste hotare.
CHIȘINĂU, 6 iun – Sputnik. Blocul electoral ”RENATO USATÎI” a contestat la Curtea de Apel Chișinău, de pe strada Teilor, Hotărârea Comisiei Electorale Centrale, prin care a decis numărul secțiilor de votare în străinătate. Concurentul electoral precizează că îi cere instanței de judecată să anuleze decizia CEC, prin care a decis deschiderea a 139 de secții de votare peste hotare, față de 190 de secții cât a propus Ministerul de Externe.
Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 05.06.2021
Societate
Sandu supărată pe CEC că a deschis puține secții de votare în diaspora
PAS, Platforma DA și PUN au anunțat că, de asemenea, vor ataca în instanță refuzul CEC de a deschide mai multe secții de votare peste hotare la alegerile anticipate din 11 iulie. 
În ziua alegerilor, pentru diasporă vor fi deschise 139 de secții de votare. Decizia a fost luată de CEC, sâmbătă, 5 iunie. Deși proiectul inițial prevedea amenajarea a 162 de secții, secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, a propus revenirea la numărul de 139, așa cum a fost și la prezidențialele din 2020. Acest lucru a iscat discuții aprinse, mai ales că anterior și Ministerul de Externe a propus să fie organizate peste 190 de secții de votare în străinătate.
Alegeri 2016 - Sputnik Moldova, 1920, 05.06.2021
Societate
Mai multe secții de votare la acest scrutin pentru alegătorii din regiunea transnistreană
După aceasta Maia Sandu i-a somat pe reprezentanții Comisiei Electorale Centrale să-și revizuiască decizia, motivând că numărul mic de secții de votare, este o batjocură față de sutele de mii de cetățeni care vor să voteze.
"Cozile din alegerile prezidențiale, insuficiența buletinelor de vot, numărul mare de înregistrări prealabile au arătat clar necesitatea creșterii numărului secțiilor de vot peste hotare. Somez CEC să-și revadă imediat decizia - să respecte legea și să asigure dreptul la vot", a scris Sandu. 
În replică, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi, a spus că membrii CEC și-au făcut lucrul reieșind din prevederile normative și situația reală, nu bazat pe promisiunile date de politicieni sau în scop de a agita cetățenii Republicii Moldova.
"Pe parcursul examinării am început sa primesc amenințări și insulte din partea persoanelor afiliate politic. După am văzut că deja suntem catalogați și etichetați în tot felul chiar și de președintele țării. Astfel, comunic că CEC nu adoptă hotărâri să fie pe placul cuiva sau populiste", a spus Lebedinschi.
Precizăm că până acum, 14 concurenți electorali au fost înregistrați în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, iar alte 3 dosare se află în proces de examinare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0