CHIȘINĂU, 27 mai - Sputnik. Cadrele didactice implicate în desfășurarea examenelor de bacalaureat din acest an sunt atenționate să nu ia mită.
Activități de informare și sensibilizare a responsabililor din sistemul educațional, implicați în procesul de asigurare a examenelor de Bacalaureat 2021 se organizează începând cu această săptămână. Ofiţerii CNA se află în contact direct, pe o platformă online, cu președinții și secretarii Centrelor de BAC, dar şi cu șefii direcțiilor de învățământ din zonele nord, centru și sud.
Mai mult, ofiţeri ai CNA vor fi delegaţi la centrele de supraveghere a examenelor, de unde vor monitoriza procesul prin intermediul camerelor video.
Permiterea copierii, primirea cadourilor necuvenite sau nedeclararea cadourilor de politeţe, precum şi acceptarea unor recompense ilicite în schimbul unor favoruri atrag sancţiuni disciplinare, iar în cazul conducătorilor poate surveni răspunderea penală”, este precizat în comunicatul CNA.
În anul 2020, examenele de bacalaureat au fost anulate, iar un an mai devreme a fost un număr mic de adresări la CNA privind abaterile în procesul examenelor – cazuri transmise spre soluţionare la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova