Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Absolvenții clasei a XII-a credeau că vor scăpa de BAC: Cât de pregătiți sunt

© Sputnik / Александр Кряжев / Accesați arhiva multimediaExamen
Examen - Sputnik Moldova, 1920, 20.05.2021
Abonare
Mulți absolvenți ai clasei a XII-a credeau că vor scăpa de examenele de bacalaureat din cauza pandemiei de COVID-19, dar autoritățile responsabile au anunțat că trebuie, totuși, să susțină probele.

CHIȘINĂU, 20 mai – Sputnik. Au mai rămas două săptămâni până când elevii clasei a XII-a vor susține primul examen important din viața lor - BAC-ul. Lia Musteață din Chișinău, care este absolventă, a povestit pentru Sputnik Moldova despre pregătirile pentru examenul de maturitate.

Elevi - Sputnik Moldova, 1920, 13.05.2021
Educație
Care elevi din clasa a IV-a vor fi scutiți de testare - Anunțul Ministerului
"Orele în clasa a XII-a s-au desfășurat mai mult online și procesul a fost destul de complicat, dar profesorii au făcut tot posibilul să ne ofere cunoștințele necesare ca să facem față la examenul de bacalaureat. Mulți dintre colegii mei, evident, sperau că vom fi scutiți de acest test, la fel cum s-a întâmplat anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, iar vestea că va trebui totuși să-l susținem, dacă ne dorim să ne continuăm studiile la facultate, a venit ca un trăsnet pentru ei", a povestit Lia Musteață. 

Primele moții, absolvenții le-au trăit în aceste zile la pretestări. Tânăra susține că exercițiile au fost destul de complicate, dar nu imposibil de a fi rezolvate. 

"Cu siguranță mi-am făcut griji, dar sper că m-am descurcat bine și voi obține rezultate bune. Profesorii ne încurajează și ne-au anunțat că la examenul de BAC ar putea fi mai simplu. Asta pentru că se așteaptă ca unele cerințe să fie excluse din teste. Până atunci, mai avem un pic de timp pentru a recapitula tot ce am învățat și sper să facem față", a precizat Lia.

© Photo : Arhivă personală / Lia MusteațăLia Musteață, absolventă clasa a XII-a
Absolvenții clasei a XII-a credeau că vor scăpa de BAC: Cât de pregătiți sunt - Sputnik Moldova, 1920, 20.05.2021
Lia Musteață, absolventă clasa a XII-a

Lia Musteață este de părere că orice absolvent de liceu trebuie să susțină bacalaureatul. Tânăra are și argumente în acest sens:

"Prin acest examen, în primul rând, îți evaluezi nivelul tău de cunoștințe. Deși am trecut prin orele online și însușirea temelor a fost mai grea, totuși e bine să ne autocunoaștem, să ne revedem bagajul de informații acumulate pe parcursul ultimilor 12 ani ca să știm la ce facultate putem aspira mai departe. Am o frică pentru acest examen, căci este o experiență nouă, dar, în același timp, am speranța că-l voi susține cu rezultate bune", zice absolventa. 

Lia intenționează să-ți continuă studiile la o universitate din țară, fiindcă își dorește un viitor mai bun acasă.

Examenele de bacalaureat vor fi organizate în perioada 4-22 iunie. Din cei 16 773 de candidați, 11 094 vin din licee teoretice, 5 121 de la centrele de excelență, 203 sunt din universități, iar 355 - externat. În acest an, la cererea candidaților, urmează a fi acordată nota 10 din oficiu la limba străină pentru 1 298 de elevi. Reprezentanții Ministerului Educației precizează că elevii vor susține examenul în centrele de bacalaureat, dotate cu monitorizare video, numărul cărora a fost majorat față de anul precedent de la 88 la 93.

Examen - Sputnik Moldova, 1920, 29.04.2021
Educație
Absolvenții claselor a XII-a, bulversați: Ba susțin BAC-ul, ba sunt scutiți
În același timp, vor fi luate mai multe măsuri de protecție împotriva coronaviruslui. Astfel, numărul de elevi într-o sală nu va fi mai mare decât capacitatea acesteia, iar fiecare elev va ocupa un loc în bancă la o distanță de nu mai puțin de 1 metru față de ceilalți. În fiecare instituție de învățământ va fi asigurată termometria, dezinfectarea şi curăţarea spaţiilor, sălilor de clasă, băncilor, scaunelor, aerisirea sălilor de clasă atât înainte, cât și după finalizarea probelor. Totodată, la intrarea în instituția de învățământ și la intrarea în sălile de clasă va fi plasat dezinfectant. Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toți participanții la evaluările naționale.

De asemenea, în cazul în care se va atesta o situație epidemiologică gravă și numărul de cazuri COVID-19 va fi în creștere, desfășurarea examenului național de bacalaureat ar putea fi amânată cu 10-20 de zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0