CHIȘINĂU, 14 mai - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că partidele și alte organizații social-politice înregistrate până la anunțarea datei alegerilor, blocurile electorale înregistrate de CEC și cetățenii Republicii Moldova care vor să candideze independent au dreptul să participe la alegerile parlamentare anticipate și pot depune deja actele.
Pretendenții la fotoliul de deputat trebuie să prezinte următoarele documente:
- cererea de înregistrare în formă scrisă;
Listele candidaților vor fi întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe, iar poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.
Amintim că în data de 28 aprilie șeful statului a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate. Este vorba despre data de 11 iulie 2021. Ulterior, CEC a anunțat că pentru desfășurarea scrutinului din 11 iulie vor fi necesare 125 de milioane de lei.
Miercuri, 12 mai, membrii Guvernului au votat bugetul pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Conform hotărârii, s-a decis alocarea a 70 de milioane de lei, bani ce vor fi luați din fondul de rezervă al Guvernului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova