CHIȘINĂU, 13 mai - Sputnik. Vladimir Voronin spune că nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că socialiștii și comuniștii s-au unit pentru a participa la alegeri în cazul unui bloc electoral.
În același context, Voronin a lăsat să se înțeleagă că venirea la putere a adversarilor politici ai PSRM și PCRM comportă riscul ca străinii să acapareze pământurile bogate ale Republicii Moldova.
Amintim că joi Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor pentru participare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, constituit de către Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală. Totodată, a fost înregistrat și simbolul electoral al blocului. Simbolul blocului electoral este steaua cu cinci colțuri și secera și ciocanul în centrul acesteia, care va figura și în buletinul de vot. Pentru înregistrarea blocului au fost 7 voturi ale membrilor CEC, iar 1 vot - împotrivă.
De precizat, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor au convenit și au semnat crearea blocului electoral pe 12 mai.
Amintim că din data de 14 mai, candidații electorali pot depune documentele pentru înregistrarea în cursa electorală în calitate de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova