CHIȘINĂU, 12 mai - Sputnik. Alte patru stații de producere a oxigenului medical au fost instalate în cadrul instituțiilor medicale din țara noastră, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Două din ele, cu capacitatea de 54,5 m³/h a fost instalată la Spitalul „Sfânta Treime” și Spitalul Clinic Republican din Bălți și alte două, cu capacitatea de 16,8 m³/h la Spitalele Raionale din Căușeni și Soroca.
Alte trei stații cu o astfel de capacitate au fost instalate anterior și la Hâncești, Criuleni și Spitalul Cancelariei de Stat. Potrivit MSMPS, în total, 20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale. Acestea sunt instalate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova.
Oxigenoterapia este extrem de importantă în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie cauzată de COVID-19, are necesită un suport de oxigen imediat pentru a putea susține funcțiile vitale ale organismului. Datorită instalațiilor de producere a oxigenului medical, instituțiile medicale vor putea face față tratamentului pacienților cu forme grave și medii de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova