CHIȘINĂU, 11 mai - Sputnik. În cadrul ședinței Primăriei care a avut loc marți, autoritățile au discutat și situația epidemică din Capitală. Potrivit șefei Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, în prezent, în spitalele municipale sunt internați peste 270 de bolnavi cu COVID-19, dintre care 28 sunt în stare foarte gravă, iar 131 de pacienți sunt în stare gravă.
Autoritățile susțin însă că impactul sărbătorilor din luna mai asupra situației pandemice prin infecția COVID-19 va putea fi estimat peste 12-14 zile.
Totodată, specialiștii din sănătate susțin că relaxarea treptată a unor restricții este oportună, dar starea de urgență în sănătate publică trebuie să fie încă menținută, cel puțin până la stabilizarea procesului epidemiologic. Totodată, autoritățile afirmă că imunizarea populației rămâne o prioritate.
Astfel, Primăria Capitalei anunță că până în prezent, în municipiul Chișinău, peste 45 300 de persoane au primit prima doza de vaccin, dintre care 3 828 de persoane au fost imunizate și cu cea de-a doua doză.
Primarul Capitalei îndeamnă oamenii să sune la medicul de familie și să se programeze la imunizare.
„Este adevărat că pe termen mediu solicitările de vaccinare sunt mai mari decât stocurile disponibile de seruri, dar autoritățile centrale depun eforturi pentru a suplini rezervele din diferite surse. Important acum e să oferim acces la vaccin tuturor, fără birocratizarea procesului. Voi dispune ca centrele și punctele de vaccinare să activeze inclusiv sâmbăta și duminica, iar populația să fie informată pe toate platformele de comunicare existente”, este menționat în comunicatul de presă al Primăriei.
Amintim că sâmbătă, 8 mai, Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a Municipiului Chișinău a dispus ca imunizarea împotriva COVID-19 să se facă la adresare liberă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova