Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Celebru ziarist, mesaj pentru NATO: ”Gavariți vorbe, ca babele pe marginea șanțului”

NATO - Sputnik Moldova, 1920, 11.05.2021
Abonare
”Să vorbim mai puțin, adică ciocul mic, să nu ne lăsăm împinși de la spate de perfizii agenți americani și vest-europeni, că se alege praful de România”

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Unul dintre cei mai importanți ziariști ai anilor '90 Ilie Neacșu, fost deputat, actualmente om de afaceri și scriitor, comentează pe marginea Summit-ului NATO și reflecțiilor unor ”analiști militari” român.

Ilie Neacșu le numește ”Taclale pe marginea șanțului” și scrie, ironic, că ”Te sparg strategii noștri în domeniul militar”.

”Zic ei că Ucraina a eșuat în fața Rusiei pentru că au avut lipsă „creierul ” Armatei. Să mori de râs la felul cu analizează ei tacticile militare”, scrie jurnalistul, adresându-se ”specialiștilor” români: ”Măi, vrăbiuțelor, voi nu mai aveți voie nici să gândiți cu capul vostru, pentru că pentru noi gândesc, zi și noapte, SUA, NATO și UE”.

În privința NATO, Ilie Neacșu atrage atenția, cu aceeași ironie, că ”punctul forte al gândirii nord-atlantice este „prostănacul” nostru, Mircea Geoană”.

”Nu va dura mult timp și Geoană, Ciucă și Aurescu vor declara că doar ei trei vor îngenunchea Rusia”, constată Neacșu. ”Reiau, măi, vrăbiuțelor - voi confundați războiul real cu șotronul”.

De fapt, experimentatul ziarist subliniază – ”Armate puternice nu există pe toate potecile planetei. Rusia este la această oră cea mai experimentată armată din lume”.

”Putin, lider inteligent și pragmatic, tigru pregătit de KGB, i-a lăsat pe americani să ocupe Irakul, Afganistanul, Libia lui Ghadafi, să genereze lovituri de stat în nordul Africii, timp în care el a tehnologizat puternic Armata pe baza dezvoltării fără precedent a sectorului de cercetare militară și a ieșit la rampă când SUA arată mai repede cu o herghelie de gloabe, decât cu armăsari pur sânge - și când China îi vine în ajutor lui Putin, surclasând marea și imbatabila economie americană, până mai ieri, Rușii fac pregătire militară , ca pe vremuri”, scrie Ilie Neacșu.

Fondatorul celebrei reviste „Europa” spune clar: Rușii ”nu se joacă de-a armata și de-a mercenarii”.

”Armata Roșie nu va ataca pe nimeni, neprovocată, dar abia așteaptă un pretext să pună tot Occidentul cu boturile (mascate) pe labe. Mai ales că și China dorește să-i alunge pe yankei din Pacific”, scrie Neacșu.

Joe Biden participă la Summitul București 9 - Sputnik Moldova, 1920, 11.05.2021
La Summit-ul de la București, NATO a anunțat o nouă gogomănie
Pe de altă parte, ziaristul atrage atenția că ”Vestul Europei nu este capabil să se opună hoardelor de imigranți, dar să se lupte cu rușii și cu chinezii, cărora li se vor alătura, la asemenea pradă bogată, și Belarus, și Iranul, și Pakistanul, și Siria, și Coreea de Nord, și Vietnamul, și multe țări din America de Sud, care au conflicte înghețate cu SUA, Anglia, Franța și Olanda”.

”Dacă SUA ar fi sigure pe victorie, mâine ar ataca Rusia”, consideră Neacșu, completând – ”Dar americanii știu ce pot rușii și Putin. Gloabele americane nu au curajul să dea piept cu Armata Roșie, dar îi asmut pe proști în gura tigrilor siberieni flămânzi”.

Din păcate, fostul parlamentar naționalist vede că ”Printre proști suntem noi, românii, conduși de străini”, dar și polonezii, balticii, ucrainenii, bulgarii.

Și apropo de ”proști” și ”deștepți”, Neacșu subliniază: ”Merkel are relații excelente cu Putin, în timp ce sasul nostru bolund, la ordin american, mai să se dea în spectacol, la Marea Neagră”.

”În concluzie, gavariți vorbe ca babele pe marginea șanțului, crezând că acel „creier” va pune Armata Roșie în dificultate”, scrie Neacșu, completând – ”Cred că ați vizionat, obligatoriu, la instruirile și dresajul vostru, multe filme SF americane. Numai că Rusia și China de azi spulberă tot. Nu poate exista o coaliție militară care să țină piept celor două superputeri militare".

De aceea, sfatul lui Ilie Neacșu este ”să vorbim mai puțin, adică ciocul mic, să nu ne lăsăm împinși de la spate de perfizii agenți americani și vest-europeni, că se alege praful de România, chit că Putin știe cu exactitate cum stau lucrurile în Estul european, îndeosebi în România, unde SUA și UE fac cărțile în tot și în toate”.

”De consecințe nu mai vorbesc - toți care ați trădat interesele României, de la Ion Iliescu până azi, veți plăti cu vârf și îndesat, cum plătesc peste tot trădătorii”, încheie Ilie Neacșu comentariul de după summit-ul NATO.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0