Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Paștele Blajinilor: Ce greșeli facem când îi pomenim pe cei adormiți

© Sputnik / OsmatescoEgumena Daniela Mereuță
Egumena Daniela Mereuță  - Sputnik Moldova, 1920, 10.05.2021
Abonare
La o săptămână după Duminica Învierii, creștinii ortodocși prăznuiesc Paștele Blajinilor. În unele localități oamenii merg la cimitir în ziua de duminică, pe când în altele se obișnuiește să se viziteze mormintele celor răposați în ziua de luni.
Paștele Blajinilor: Ce greșeli facem când îi pomenim pe cei adormiți

Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, Preacuvioasa maică stareță Egumena Daniela Mereuță (Maica Daniela) a relatat cum trebuie să ne comportăm de Paștele Blajinilor, ce tradiții trebuie să respectăm cu sfințenie și care de fapt este semnificația acestei sărbători.

Potrivit măicuței, Paștele Blajinilor sau Prohodul, cum i se mai spune în popor, se sărbătorește după statutul bisericii ortodoxe din Moldova în ziua de marți. Anume în această zi, în multe biserici și mănăstiri din țară se țin rugăciuni speciale. În societate însă s-a creat tradiția ca oamenii să meargă la sfintele lăcașe și cimitire anume în ziua de duminică sau luni.

Cimitir - Sputnik Moldova, 1920, 08.05.2021
Societate
Cimitirele din Capitală vor fi deschise de Paștele Blajinilor
Din cauza pandemiei, mulți moldoveni ezită să meargă în aceste zile la mormintele celor răposați, iar cei care decid totuși să ducă la cimitir sunt mult mai rezervați în privința pomenilor și meselor întinse.

"Este mult mai important să mergi la o biserică și să fie făcută pomenirea. Rugăciunea este cea mai importantă. La noi cam s-a abătut tradiția și s-a trecut de la rugăciune la pomeni. Accentul esențial este sfânta rugăciune care se face pentru cei care au plecat în lumea celor drepți", a explicat interlocutoarea.

Maica Daniela a reiterat faptul că cei adormiți nu așteaptă cozonaci sau daruri scumpe – toate acestea fiind doar un simbol. Rugăciunea este cel mai binevenit dar pentru cei plecați în lumea celor drepți.

"Darurile nu sunt altceva decât o invenție a celor care vor să-i întreacă pe vecini, o mândrie care nu este binevenită. Sunt niște gesturi exagerate", a subliniat ea.

De menționat este că în acest an porțile cimitirelor din mai multe localități din țară rămân închise de Paștele Blajinilor. Această decizie a fost luată de comisiile teritoriale de sănătate publică în funcție de gradul de alertă instituit în zona respectivă în contextul pandemiei COVID-19.

În Chișinău se permite accesul în toate cimitirele până la ora 17:00. Oamenii vor purta obligatoriu masca de protecție, vor încerca să evite aglomerațiile și neapărat vor păstra distanța fizică. Este strict interzis consumul de produse alimentare sau băuturilor alcoolice în cimitir. Aceste condiții se mențin obligatorii pentru toate localitățile unde de Blajini oamenii au acces în cimitire.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0