Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sandu, către locuitorii UTA Găgăuzia: Sper că în curând ne vom vedea

© Sputnik / Mihai CarausMaia Sandu
Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 06.05.2021
Abonare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe locuitorii Unității Teritorial Administrative cu ocazia sărbătorii „Hederlez” - ziua primăverii.

CHIȘINĂU, 6 mai - Sputnik. Președintele Republicii Moldova speră că în curând va putea avea întâlniri cu locuitorii UTA Găgăuzia. Despre aceasta anunță șeful statului în mesajul său de felicitare pentru locuitorii Unității Teritorial Administrative, cu ocazia „Hederlez” - sărbătoare în care este celebrată primăvara. 

Irina Vlah  - Sputnik Moldova, 1920, 02.05.2021
Societate
Irina Vlah a felicitat cetățenii în limba de stat: Ce i-a îndemnat pe oameni

„Astăzi în Găgăuzia este celebrată sărbătoarea „Hederlez” - ziua primăverii, reînnoirii și începutului unei noi vieți, a unor tradiții populare, cântece şi dansuri de neuitat, a unor bucate delicioase şi, desigur, a vestitelor curse de cai Altîn At! Îi felicit pe locuitorii Găgăuziei și le doresc, înainte de toate, multă sănătate, bunăstare și prosperitate”, este precizat în mesajul de felicitare al șefului statului.

Aceasta spune că din cauza pandemiei, evenimentele din acest an cu prilejul sărbătorii „Hederlez” au loc în regim online. Mai Sandu speră că situația pandemică se va ameliora și va putea avea întâlniri cu locuitorii din UTA Găgăuzia.

Conform autorităților din UTA Gagauz-Yeri, programul de acțiuni al sărbătorii, care împlinește în 2021 trei decenii de când este organizată la nivel oficial, este desfășurat în regim online.

„Pentru realizarea acestui plan vor fi antrenate toate casele de cultură din autonomie, muzeele etnografice, colectivele artistice. De asemenea, în acest an jubiliar vom lansa şi un clip cu imnul sărbătorii „Hederlez”, cu participarea a 250 de artişti”, scrie presa locală. 

Ирина Влах - Sputnik Moldova, 1920, 08.04.2021
Politică
Irina Vlah s-a întâlnit la Moscova cu Evgheni Primakov

Cu ocazia acestei sărbători, guvernatorul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a adresat la fel un mesaj de felicitare. Aceasta spune că „Hederlez” este principala sărbătoare pentru cultura găgăuzilor, or, cultura este elementul principal care uneşte oamenii într-un popor.

„Misiunea sărbătorii „Hederlez” constă în păstrarea tradiţiilor găgăuzilor, unindu-ne într-o familie puternică. Din cauza pandemiei, vom renunţa la activităţi publice şi vom sărbători în sânul familiei, ne vom ruga lui Dumnezeu şi Sfântului Gheorghe să ne ocrotească, ne vom ruga de pace şi înţelegere, în speranţa că degrabă vom putea sărbători „Hederlez”  aşa cum o cere obiceiul”, a spus başcanul.

„Hederlez” este una din principalele sărbători ale găgăuzilor, fiind marcată în fiecare an în ziua când creștinii ortodocși de rit vechi prăznuiesc Sfântul Gheorghe, ocrotitorul agriculturii şi crescătorilor de animale. Se consideră că după „Hederlez” primăvara intră în drepturi, natura se schimbă, iar lucrările în câmp devin tot mai intense şi productive.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0