Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Oamenii formează cozi la Centrele de vaccinare: Ce spun autoritățile din Chișinău

© Sputnik / Evghenii PanasencoCozi la centrele de vaccinare din Capitală
Cozi la centrele de vaccinare din Capitală  - Sputnik Moldova, 1920, 06.05.2021
Abonare
Oamenii iau cu asalt centrele de vaccinare din Capitală. Cel puțin asta susține primarul Ion Ceban, care a menționat că în ultimele doua zile a crescut numărul persoanelor din Chișinău care doresc să se vaccineze.

CHIȘINĂU, 6 mai - Sputnik. Primarul Capitalei a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că în ultimele zile, oamenii s-au mobilizat și merg la toate punctele de vaccinare și la Centrul municipal creat.

„Doar în ultimele două zile, numărul solicitărilor zilnice pentru vaccinare a crescut de circa trei ori: de la 1 300 în data de 29 aprilie, la peste 3 500 la ziua de ieri. Am solicitat să fie vaccinați toți cei care doresc, deoarece nu este corect să păstrăm vaccinurile la frigider, iar mai multe persoane anterior refuzau imunizarea”, a scris primarul. 

Vaccinare - Sputnik Moldova, 1920, 05.05.2021
Societate
Cât de sigure și eficiente sunt vaccinurile administrate în Moldova
Ion Ceban a mai menționat că vaccinarea împotriva noului coronavirus trebuie să devină accesibilă pentru fiecare și că procesul de imunizare nu trebuie să fie birocratizat. 

„În lipsa registrului operațional de programare pentru vaccinare, am luat decizia ca administrarea serului să se facă în baza adresării libere, chiar dacă au fost observate la anumite centre de vaccinare mici aglomerații”, a menționat Ceban.

Edilul-șef a precizat că este îmbucurător faptul că populația este responsabilă și conștientă de beneficiile vaccinării. Totodată, Ceban a menționat că, la necesitate, vor fi deschise centre de vaccinare suplimentare. 

Primarul a îndemnat oamenii să păstreze distanța socială chiar și atunci când stau la coadă pentru a primi serul. 

Conform datelor oficiale, până în prezent, în Moldova s-au vaccinat împotriva COVID-19 160 476 de persoane, iar 20 302 au primit și cea de-a doua doză a vaccinului. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0