CHIȘINĂU, 3 mai – Sputnik. Premierul interimar Aureliu Ciocoi susține că libertatea presei este garanţia unei societăți democratice și libere. În contextul Zilei mondiale a libertății presei, șeful Executivului a transmis un mesaj de susținere și apreciere pentru mass-media din Republica Moldova.
Premierul interimar le-a mulțumit jurnaliștilor pentru efortul zilnic pe care-l depun și le-a urat să rămână liberi, independenți și ancorați în idealurile democrației.
"Fac un apel public și în adresa comunicatorilor guvernamentali, alături de care, în spiritul relației de colegialitate, jurnaliștii asigură dreptul accesului la informație publicului larg. Rămâne o prioritate respectarea deplină a principiilor libertăţii presei şi libertăţii de exprimare", a mai reiterat Ciocoi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova