CHIȘINĂU, 1 mai - Sputnik. Este pentru a doua oară când creștinii ortodocși nu se pot bucura din plin de sărbătoarea Învierii Domnului.
Deși cu restricții nu atât de drastice ca și în 2020, în Noaptea Învierii nu în toate bisericile din țară se va permite accesul enoriașilor. În majoritatea parohiilor slujbele se vor oficia cu participarea enoriașilor, dar cu respectarea normelor și măsurilor impuse de Comisia Națională de Sănătate Publică. Restricțiile sunt mai dure însă pentru credincioșii din satul Roșcani din raionul Strășeni.
Preotul Victor Rastașanu i-a anunțat pe credincioși că în legătură cu situația pandemică și codul roșu în care se află localitatea, slujba Învierii se va oficia exact ca și anul trecut. Mai exact, fără participarea enoriașilor. După Sfânta Liturghie a Învierii și rugăciunile de sfințire, parohul va merge pe la casele oamenior pentru a sfinți bucatele de Paște.
Precizăm, în 2020, pentru întâia oară în istorie, clericii au săvârșit serviciul divin din Noaptea Învierii fără participarea enoriașilor și purtând măști medicinale, din cauza pandemiei de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova