CHIȘINĂU, 28 apr – Sputnik. Procurorii nu au constatat în faptele expuse de deputații Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS), în adresarea lor din 26 aprilie 2021, temei de inițiere a unui proces penal pentru fapte de uzurpare a puterii de stat.
”Ca urmare, prin Ordonanța din 28 aprilie 2021, Procurorul General a dispus refuzul de a înregistra respectiva adresare în Registrul de evidență a infracțiunilor și, respectiv, de a iniția un proces-penal, reieșind din următoarele considerente: din punct de vedere procesual, adresarea deputaților nu corespunde cerințelor de formă și conținut unui act de sesizare despre infracțiuni, prevăzute de Codul de procedură penală; din punct de vedere al dreptului material, din circumstanțele de fapt invocate de către petenți nu rezultă obiectiv o bănuială rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor denunțate sau altor infracțiuni”, a explicat Procuratura Generală într-un comunicat.
Adresarea a survenit ca urmare a evenimentelor și deciziilor luate pe 23 aprilie 2021 de Parlamentul Republicii Moldova în raport cu Curtea Constituțională.
Amintim că Parlamentul a adoptat pe 23 aprilie, cu majoritate de voturi, Declarația privind caracterul captiv al Curții Constituționale. În textul documentului se menționează că Parlamentul nu recunoaște decizia privind existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului și exprimă vot de neîncredere judecătorilor care l-au adoptat. Declarația a fost adoptată cu votul a 54 de deputați ai Partidului Socialiștilor și ai grupului parlamentar „Pentru Moldova”.
În aceeași zi, Legislativul, cu 53 de voturi pentru, a anulat hotărârea Parlamentului din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale. Și tot pe 23 aprilie, deputații l-au numit fostul procuror Boris Lupașcu în funcția de judecător al Curții Constituționale.
Deputații PAS ai contestat la Curtea Constituțională cele două hotărâri adoptate de Parlament.
De asemenea, deputații PAS Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc au solicitat Procuraturii Generale inițierea dosarelor penale pe numele lui Igor Dodon și Boris Lupașcu, pentru fapte de uzurpare a puterii de stat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova