CHIȘINĂU, 23 apr - Sputnik. Astăzi ar putea fi numit un nou judecător la Curtea Constituțională, iar acesta ar putea fi socialistul Vasile Bolea.
Precizarea a fost făcută de liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu după anularea de către deputați a hotărârii prin care Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale.
„Din informațiile noastre, lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Se conturează clar o tentativă de lovitură asupra Curții Constituționale. Șor, Dodon, Plahotniuc au pus la cale atacul asupra Curții Constituționale. Din informațiile noastre, vor continua la fel în raport și cu ceilalți judecători. Tot astăzi vor încerca să numească un judecător al Curții Constituționale. Nu m-ar mira ca acest nou judecător să fie Vasile Bolea”, a declarat Igor Grosu.
În context, Grosu a chemat cetățenii să iasă în stradă, în fața Curții Constituționale.
De precizat, după ce au anulat hotărârea de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Domnicăi Manole, deputații au introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind numirea unui judecător la CC.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova