CHIȘINĂU, 20 apr – Sputnik. Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Petru Burduja, participă marți la ședința Consiliului de experți pentru economie pe lângă Adunarea Interparlamentară a CSI.
Reuniunea se desfășoară în regim de videoconferință, ținându-se cont de situația epidemică în statele membre ale CS, a comunicat serviciul de presă al Parlamentului.
Consiliul de experți va examina chestiuni cu privire la exercitarea planificării și prognozării pe termen lung, investițiile de capital, promovarea și dezvoltarea industriilor de înaltă tehnologie, politica valutară și financiară, activitatea comercială externă.
Vor fi analizate de asemenea principalele abordări ale Conceptului de dezvoltare a forțelor productive din arealul CSI și Recomandărilor AIP CSI privind dezvoltarea cooperării în domeniul securității economie dintre statele Comunității.
Consiliul de experți pentru economie este unul din cele patru Consilii de experți pe lângă Adunarea Interparlamentară a statelor membre CSI, alături de Consiliul de experți în domeniul sănătății, Consiliul de experți pe lângă Comisia permanentă pentru probleme juridice și Consiliul de experți pe lângă AIP CSI și Comunitatea regională în domeniul comunicațiilor.
Din componența acestuia fac parte deputați și alți oficiali, oameni de știință din spațiul CSI. Parlamentele a 10 state din CSI sunt membri ai Adunării Interparlamentare a CSI.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova