Circul din Chișinău a fost construit în anul 1981, autorii proiectului fiind arhitecții S. Șoihet și A. Kirilenko. De-a lungul anilor, Circul a trecut prin mai multe perioade: momente de glorie, atunci când găzduia concerte şi reprezentaţii atât ale artiştilor autohtoni, cât şi ale celor de peste hotare (Germania, Belarus, China, Finlanda, Rusia, Ucraina etc), dar și momente mai dificile, atunci când timp de un deceniu, în clădirea Circului nu a fost prezentat niciun spectacol, din motiv că acesta se afla permanent în reparație.
Totuși, curând lucrurile vor căpăta o altă întorsătură, susține directorul „Moldova-Concert”, Andrei Locoman.
"O companie italiană a câștigat concursul desfășurat de PNUD în care a prezentat proiectul de reparație capitală și de reabilitare a Arenei Mari. Purtăm discuții cu specialiștii, arhitecții de la noi și din Italia și sperăm că în curând vor începe lucrările", a declarat pentru Sputnik Andrei Locoman.
Potrivit lui, în prezent în incinata Circului au loc antrenamente și repetiții, iar artiștii așteaptă cu nerăbdare să revină pe scenă în fața spectatorilor. Aceștia pregătesc diverse programe pentru ca revenirea după anularea restricțiilor să fie cu adevărat una spectaculoasă.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova