CHIȘINĂU, 14 apr - Sputnik. Un moldovean de 36 de ani a fost reținut de poliția din Italia, iar acum urmează să fie extrădat.
Acesta s-a aflat în căutare internațională timp de zece ani, fiind condamnat la șase ani de pușcărie pentru escrocherie și samovolnicie.
Potrivit poliției, ofițerii de investigații din Hâncești, împreună cu polițiștii din Italia, cu suportul Direcției de Cooperare Polițienească Internațională a IGP, au participat la operațiunea de reținere a bărbatului la Roma, Italia.
Condamnatul a fost plasat în arest pe teritoriul Republicii Italiene la cererea organelor competente ale Republicii Moldova, iar acum urmează să fie extrădat la noi în țară, pentru ispășirea pedepsei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova