CHIȘINĂU, 12 apr - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță despre alte 603 cazuri de COVID-19, ce au fost confirmate luni, 12 aprilie. Printre noile cazuri sunt și patru de import - din România, Turcia, Germania și Marea Britanie.
Luni, în laboratoarele din țară au fost efectuate 3 330 de teste, dintre care 1 696 de teste rapide.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 241 820.
Totodată, șase lucrători medicali au fost diagnosticați cu COVID-19. Este vorba despre trei medici, doi asistenți medicali și un infirmier.
Autoritățile din sănătate anunță și decesul a 21 de pacienți. Astfel, în total, 5 409 bolnavi au murit de la începutul pandemiei din cauza complicațiilor date de COVID-19.
Datele mai arată că în prezent 303 de pacienți sunt în stare extrem de gravă, iar 47 sunt conectați la aparate de ventilare artificială.
Totodată, alte 895 de persoane s-au vindecat de noul virus. În total, 223 822 persoane au fost tratate de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova