Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Fadei Nagacevschi s-a adresat Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului

© Sputnik / Rodion ProcaFadei Nagacevschi
Fadei Nagacevschi  - Sputnik Moldova, 1920, 09.04.2021
Abonare
Ministrul interimar al Justiției a trimis o sesizare către Curtea Constituțională cu privire la problema dizolvării Parlamentului.

CHIȘINĂU, 9 apr - Sputnik. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Fadei Nagacevschi scrie că s-a adresat Înaltei Curți. Ministerul interimar al Justiției îi cere instanței să ia în considerare avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept de la Consiliul Europei (Comisia de la Veneția) în contextul unui recurs pentru stabilirea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

El a reamintit că, anterior, șeful statului, Maia Sandu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la stabilirea circumstanțelor dizolvării Legislativului. Motivul pentru care a trimis sesizarea a fost eșecul Parlamentului de a aproba guvernul timp de trei luni.

Totodată, și președintele Parlamentului s-a adresat vineri către Curtea Constituțională. Zinaida Greceanîi i-a solicitat Înaltei Curți „interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a”.

Zinaida Greceanîi - Sputnik Moldova, 1920, 09.04.2021
Politică
Greceanîi a expediat un demers CC: Solicită interpelarea unui aviz al Consiliului Europei

Amintim că anterior, președintele Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavrilița la funcție de premier. Atunci, niciun deputat din forul legislativ nu a votat pentru susținerea candidatului la funcția de prim-ministru propus de Maia Sandu, dar și a echipei de miniștri prezentată de Natalia Gavrilița.

Totodată, în cadrul ședinței Parlamentului din data de 11 februarie, deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat formarea unei majorități în Legislativ din care fac parte socialiștii, Platforma Pentru Moldova, dar și deputații neafiliați Nichiforciuc, Andronache și Oleinic.

Noua majoritate anunțată avea 54 de deputați a fost numită Platforma Parlamentară pentru Moldova. Toto în acea zi, majoritatea creată a propus propriul candidat la funcție de premier, și anume pe fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu. Șeful statului a refuzat să o nominalizeze și a înaintat-o repetat la funcția de premier pe Natalia Gavrilița.

În data de 23 februarie, Curtea Constituțională a decis că decretul de înaintare repetată a lui Gavriliță este neconstituțional. Ulterior, după consultările cu fracțiunile parlamentare, Maia Sandu l-a propus la funcția de premier pe Igor Grosu, motivând că nu a fost propus un candidat comun.

Ulterior, PSRM și Platforma Pentru Moldova, alături de câțiva deputați neafiliați, au format o nouă majoritate parlamentară, care l-au înaintat la funcția de prim-ministru pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc. Luni,22 martie, Înalta Curte a decis că decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova este constituțional.

Veaceslav Berbeca  - Sputnik Moldova, 1920, 08.04.2021
Expert: Rezultatele alegerilor parlamentare anticipate ar putea să-i surprindă pe unii

Precizăm că Igor Grosu a publicat lista miniștrilor pe care-i propune în viitorul guvern. El a informat pe 23 martie Secretariatul Parlamentului că dorește să-și prezinte în fața deputaților echipa guvernamentală și să solicite votul de încredere.

În cadrul ședinței din 25 martie a Parlamentului, Igor Grosu urma să-și prezinte echipa și programul de guvernare, dar deputații PSRM și ai platformei „Pentru Moldova” au părăsit sala de plen, astfel nu a fost întrunit cvorumul. În aceste condiții, cea de-a doua tentativă de învestire a unui nou guvern se consideră consumată, a anunțat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. 

Președintele Maia Sandu  ste de părere că există toate circumstanțele pentru ca actualul parlament să fie dizolvat și a depus o sesizare la Înalta Curte în acest sens. Curtea Constituțională a anunțat că va examina sesizarea Maiei Sandu privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului pe data de 15 aprilie, cu începere de la ora 10:00.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0