CHIȘINĂU, 7 apr – Sputnik. Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, a declarat că intenționează să sesizeze Curtea Constituțională, privind decizia Parlamentului de a impune starea de urgență în țară din cauza COVID-19, în perioada 1 aprilie - 30 mai. Țîcu a vorbit despre aceasta într-un briefing de presă.
Deputatul consideră că s-a creat un precedent destul de periculos, întrucât prin această decizie Cabinetul de Miniștri în exercițiu își asumă responsabilitatea pentru hotărâri care nu îi sunt caracteristice.
"Guvernul, în situația în care se află, nu putea propune Parlamentului introducerea stării de urgență, iar Parlamentul nu putea iniția acest proiect de lege prin care s-a votat. Deci, prin aceste decizii s-au încălcat mai multe articole ale Constituției Republicii Moldova. În condițiile actuale, doar Președinția putea veni cu o propunere, nu și Guvernul în exercițiu", a declarat Octavian Țîcu.
Mai mult, deputatul consideră că prin decizia Curții Constituționale din 4 martie, Guvernul interimar trebuie să administreze doar afacerile publice până la numirea unui nou Guvern cu drepturi depline.
Din 1 aprilie 2021, în Republica Moldova este în vigoare regimul stării de urgență. Parlamentul a adoptat decizia pe 31 martie, la solicitarea Guvernului interimar, care a propus aplicarea acestei măsuri din cauza răspândirii alarmante a noului coronavirus. Potrivit documentului adoptat, starea de urgență este introdusă pentru 60 de zile, din 1 aprilie până pe 30 mai.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova