Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Noi restricții în Moldova: Dispoziția din 1 aprilie 2021 - TEXT integral

© Sputnik / Mihai CarausДорожный знак
Дорожный знак - Sputnik Moldova, 1920, 02.04.2021
Abonare
Odată cu institurea stării de urgență în Republica Moldova pentru 60 de zile, întrunită în primă ședință, Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat o dispoziție cu numeroase restricții pentru cetățeni.

CHIȘINĂU, 2 apr - Sputnik. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a publicat, după prima ședință de la instituirea stării de urgență în legătură cu răspândirea infecției de coronavirus, DISPOZIȚIA nr. 1 din 1 aprilie 2021.

Prezentăm mai jos textul integral al acestei dispoziții, prin care se impun restricții în tpată țară, dar îndeosebi în municipiile Chișinău și Bălți.

„În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 49/2021 privind declararea stării de urgență, punctelor 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova DISPUNE”:

DISPOZIȚIA nr. 1 din 1 aprilie 2021

1. Autoritățile publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate la momentul actual pe teritoriul Republicii Moldova, vor asigura executarea prevederilor Hotărârilor nr. 41, nr. 44, nr. 51, nr. 53 ale Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei Dispoziții.

2. Instrucțiunile, măsurile, recomandările, ghidurile specifice de desfășurare a activității în contextul epidemiologic COVID-19, aprobate prin Hotărîrile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 11-13, nr. 14, nr. 16 – 17, nr. 21, nr. 23, nr. 26, nr. 29, nr. 31 cu modificările ulterioare, se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei Dispoziții.

3. În localitățile în care se atestă incidența mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile, procesul educațional, în instituțiile de învățământ publice și private, se va desfășura la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.

Regim special de circulație în perioada stării de urgență

4. Se instituie, regim special de circulație a persoanelor.

4.1 Se interzice, începând cu data de 3 aprilie 2021, în mun. Chișinău și în mun. Bălți, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00, cu următoarele excepții:

  •  Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi.
  •  Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.
  • Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
  • Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
  • La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la subpunctul 4.1.a, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, pe orice suport, ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locului activităţii profesionale, durata deplasării, data completării şi semnătura.

La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la subpunctele 4.1.b – 4.1.d, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei, motivul deplasării, durata deplasării, data și ora completării şi semnătura.

Aureliu Ciocoi  - Sputnik Moldova, 1920, 01.04.2021
Politică
Stare de urgență: Nu vom mai putea ieși din casă după ora 23:00

4.4 Se interzice circulația și aflarea persoanelor în spații publice, aflate în intravilanul localităților: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.

4.5 Persoanele care se află în afara domiciliului/reședinței sau altui loc de trai, sunt obligate să deţină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei.

Regim special de muncă în perioada stării de urgență
5.  Se instituie regim special de muncă pe întreg teritoriul Republicii Moldova:

5.1 Toate entitățile publice și private, cu excepția entităților din domeniile de producție și de prestare a serviciilor, vor atrage la serviciu cu prezență fizică, pentru activitate de birou, un număr de până la 30% din personal. Pentru ceilalți angajați se va dispune organizarea muncii la distanță.
5.2 În situația în care nu se poate desfășura activitatea în regim la distanță, conducătorii vor organiza programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe.
5.3 Ședințele, întrunirile, reuniunile profesionale cu prezența fizică a persoanelor, se vor organiza și desfășura cu limitarea numărului de participanți reieșind din normativul 4 m2 per persoană din suprafața utilă a încăperii și vor dura nu mai mult de 60 min.
5.4 Agenția Servicii Publice va asigura procesul de prestare a serviciilor publice în baza programării prealabile cu respectarea strictă a măsurilor obligatorii de prevenire a infecției COVID–19.
5.5 Serviciile organelor cadastrale teritoriale, care necesită deplasare în teren pentru efectuarea lucrărilor cadastrale, vor fi prestate ţinând cont de stricta necesitate.
5.6 Se sistează organizarea ceremoniilor de celebrare a înregistrării solemne a nou-născutului şi căsătoriilor jubiliare, inclusiv celebrarea solemna a
căsătoriei, astfel asigurându-se încheierea căsătoriei exclusiv în incinta serviciului stare civilă/centrului multifuncțional şi doar în prezența exclusiva a mirilor.

Evenimente publice în perioada stării de urgență
6. Se interzice desfășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor publice, mitingurilor și a altor acțiuni de masă.

Alte măsuri în perioada stării de urgență

7. Se interzice întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze (prin deconectarea locurilor de consum) furnizarea serviciilor și/sau să aplice penalități pe cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici, a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale, telefonie fixă sau apa potabilă consumată, cu excepția situațiilor în care deconectarea are drept scop evitarea punerii în pericol a vieții și sănătății oamenilor sau prejudicierea proprietății.

8. Se instituie moratoriu, până la data de 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate, efectuate la fața locului, de către organele abilitate cu funcții de control, în temeiul Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

9. Moratoriul nu se aplică asupra controalelor efectuate de către:

a. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor;

b. Agenția Națională pentru Sănătate Publică;

c. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică - în domeniul supravegherii energetice de stat;

d. Inspectoratul pentru Protecția Mediului - în privința fondului forestier, spațiilor verzi, ariilor naturale protejate de stat, fondului geologic și acvatic.

10. În cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate şi formă de organizare juridică, încalcă regulamentele sanitare, măsurile de sănătate publică instituite prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale și/sau hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, iar continuarea activităţii sale pune în pericol sănătatea publică, conducătorul subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică suspendă activitatea acesteia sau, după caz, a uneia dintre subdiviziunile acesteia, pentru perioada stării de urgență.

11. Ministerul Apărării va acorda sprijinul necesar autorităţilor statului, cu personal şi mijloace logistice, în suportul activităţilor de ordine publică, misiunilor de patrulare, regimului special de circulaţie pe teritoriul ţării, pazei şi protecţiei unor obiective/zone, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologie, asistenţă medicală şi alte misiuni în funcţie de evoluţia situaţiei

12. În vederea coordonării activității mijloacelor de informare în masă:

12.1 Reprezentanţii mass-media vor asigura informarea publicului despre prevederile prezentei Dispoziții și necesitatea respectării stricte a acestora.

12.2 Serviciul de Informaţii şi Securitate aprobă şi face publică lista de surse cu conţinut online care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19.

12.3 Furnizorii de servicii de găzduire a conţinutului Online şi furnizorii de conţinut online de pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligaţi ca, la decizia Serviciului de Informaţii şi Securitate, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire.

12.4 Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului, la decizia Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, bazată pe lista de surse făcută publică de către Serviciul de Informaţii şi Sec uritate, au obligaţia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menţionate la subpct. 10.2, cu informarea utilizatorilor.

13. Fortificarea capacităților sistemului de asistență medicală:

13.1. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice republicane, municipale ori raionale, precum şi administratorii prestatorilor de servicii medicale de drept privat sunt obligaţi să asigure detaşarea tuturor lucrătorilor angajaţi către instituţiile medico-sanitară publice cu profil COVID-19, în baza demersurilor Ministerului Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale.
13.2. Salarizarea lucrătorilor medicali detaşaţi în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice cu profil COVID-19 se va efectua pe deplin de către angajatorii de la locul de serviciu/de muncă de bază, cu achitarea integrală a tuturor drepturilor salariale lucrătorilor detaşaţi, conform contractelor de muncă încheiate şi legislaţiei în vigoare.
13.3. Ministerul Sănătății, Muncii Protecției Sociale va identifica în termen de o săptămână necesarul suplimentar de servicii medicale de prevenire, diagnostic și tratament a infecției COVID-19 și instituțiile medico-sanitare private care le vor presta.
14. Pe durata stării de urgență termenele de acordare a tuturor prestațiilor sociale nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă.

15. Pentru persoanele a căror grad de dizabilitate expiră în perioada stării de urgenţă și care beneficiază de tratament antiCOVID-19 la domiciliu sau în cadrul unei instituții medico-sanitare, gradul de dizabilitate se prelungeşte din oficiu de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă pînă la ridicarea stării de urgenţă.

16. In baza listei persoanelor menționate la pct. 15 prezentată de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, Structurile teritoriale de asistenţă socială şi Casa Naţională de Asigurări Sociale vor asigura plata pensiilor şi prestaţiilor sociale pînă la expirarea termenului de încadrare în dezabilitate.

17. Prin derogare de la prevederile art.47 alin.(1), lit. f) - i) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar - fiscale nr.181/2014, art.6 alin.(1) lit.b) din Legea nr.260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, pct.5.1.2 din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.636/2019 se stabilesc următoarele:

17.1 Ministerul Finanțelor, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină întocmesc și prezintă spre auditare Curții de Conturi rapoartele privind executarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 până la 17 mai 2021.

17.2 Curtea de Conturi efectuează auditul rapoartelor privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 și prezintă raportul de audit Guvernului și Parlamentului în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora de către Ministerul Finanțelor, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

17.3 Guvernul aprobă și prezintă Parlamentului rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora Curții de Conturi.

17.4 Parlamentul aprobă rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora de către Guvern.

18. Se sistează desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor (anuale și/sau extraordinare), ținute cu prezenta fizică a acționarilor sau în formă mixtă, în cazurile în care numărul de acționari incluși în registrul acționarilor societății excede numărul de persoane stabilit pentru întruniri de către Comisia pentru Situații Excepționale.

19. Termenele de desfășurare a adunărilor generale anuale a acționarilor și de prezentare a dărilor de seamă anuale/specializate ale participanților profesioniști la piața de capital și ale emitenților de valori mobiliare, precum și de efectuare a auditului situațiilor financiare/auditului tehnic al participanților profesioniști la piața de capital, ce decurg din actualele norme legale, se extind corespunzător cu 60 de zile din data expirării perioadei stării de urgență.

20. Se stabilesc reglementări specifice în domeniul afacerilor interne conform anexei nr. 1.

21. Se aprobă Instrucțiunea de instituire a carantinei în localități, conform anexei nr. 2.

22. În funcție de evoluția și tendința situației epidemiologice, măsurile restrictive vor fi revizuite și actualizate prin Dispozițiile ulterioare.

23. Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Anexa nr. 1 la Dispoziția nr. din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale

I. Reglementări specifice în domeniul afacerilor interne

Pe domeniul de competență al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

1. Organizarea activității Centrului de dirijare în situații excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale al Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 803/2018.

2. Acordarea suportului Comisiilor pentru situații excepționale din raioane, mun. Chișinău, Bălți, UTA Găgăuzia, în vederea organizării activităților Punctelor teritoriale de dirijare în situații excepționale și organizare a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19.

3. Realizarea măsurilor de prevenire a infecţiei COVID-19 în localitățile din țară prin difuzarea de mesaje sonore prin intermediul autospecialelor de intervenț ie, către cetățeni.

4. Asigurarea activității Punctelor de informare a populației în toate raioanele republicii, mun. Chișinău, Bălți, UTA Găgăuzia, în vederea informării populației despre riscul infectării cu virusul COVID-19, distribuirea de material informativ etc.

5. Asigurarea conlucrării cu autoritățile publice locale, reprezentanții cultelor religioase, privind informarea populației despre pericolul răspândirii infecției COVID-19, prin difuzarea în piețe, locuri publice și instituții care dispun de sisteme de sonorizare a mesajelor audio, inclusiv cu implicarea automobilelor dotate cu sisteme de sonorizare;

6. Asigurarea transmiterii indicațiilor primite de la Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova către executori.

7. Acordarea suportului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în transportarea de la aeroport/vamă spre Depozitele ANSP a loturilor de vaccin recepționate de către Republica Moldova ca ajutor umanitar.

Pe domeniul de competență al Inspectoratul General al Poliției

1. În cazul procedurilor administrative inițiate până la sau în perioada stării de urgență, termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată, prevăzut în articolul 60 alineatele (1), (4) și (5) din Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018, se prelungește cu 60 zile.

2. Pe durata stării de urgență cauzele contravenționale în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național și care vizează încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 48 ore de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art. 4471 alin. (8) din Codul contravențional. În cazul omiterii termenului, persoana nu poate fi repusă în termen.

3. Persoana față de care a fost emisă decizia și care a lipsit atât la examinarea cauzei, cât și la pronunțarea deciziei și nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator și peste termen, dar nu mai târziu de 24 ore de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.

4. Contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune, inclusiv prin intermediul poștei electronice, la autoritatea din care face parte agentul constatator, care a examinat cauza, conform competenței teritoriale. În cel mult 24 ore de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația și dosarul cauzei contravenționale în instanța de judecată competentă.

5. Contestația depusă nu suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.

6. Deciziile privind examinarea contravenției în temeiul constatării personale a agentului constatator pot fi contestate cu recurs, în termen de 24 ore din data aplicării sancțiunii, în instanța de fond conform competenței teritoriale.

7. Deciziile privind examinarea contravenției în temeiul constatării personale a agentului constatator pot fi contestate în baza următoarelor temeiuri:

7.1. contravenientul a fost sancționat pentru o faptă care nu vizează încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;

7.2. au fost aplicate sancțiuni în alte limite decât cele prevăzute de partea specială a cărții a doua din Codul contravențional.

8. În termen de 24 de ore de la data intrării cauzei contravenționale în instanță, judecătorul verifică competența și, după caz:

8.1. dispune remiterea după competență a dosarului cu privire la contravenție;

8.2. fixează data examinării cauzei contravenționale, dispune citarea părților și altor participanți la ședință, întreprinde alte acțiuni pentru buna ei desfășurare.

9. Cauza contravențională se judecă în termen de 48 de ore de la data intrării dosarului în instanță.

10. Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 24 de ore.

11. În cel mult 24 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești, copia ei se remite părților, care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei contravenționale, inclusiv prin poșta electronică, și, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnându-se în dosar.

12. Soluționarea cauzei contravenționale în procedură scrisă se desfășoară ținându-se cont de prevederile punctelor 2-11.

13. Hotărârile judecătorești contravenționale, emise în condițiile punctului 2 pot fi atacate cu recurs, care poate fi depus și prin poștă electronică, pentru a se repara erorile de drept, în următoarele temeiuri:

13.1. contravenientul a fost sancționat pentru o faptă neprevăzută de Codul Contravențional și de Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;

13.2. s-au aplicat sancțiuni în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespund faptei săvârșite sau persoanei contravenientului;

13.3. contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenționale pentru această faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale, sau aplicarea sancțiunii a fost înlăturată de o nouă lege ori anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul contravenientului ori împăcarea părților în cazul prevăzut de lege;

13.4.  faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită;

13.5.  a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului.

14. Recursul împotriva hotărârii judecătorești contravenționale se declară în termen de 24 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești sau, pentru părțile care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei contravenționale, de la data comunicării hotărârii judecătorești, dar nu mai târziu de 48 de ore de la data pronunțării hotărârii judecătorești.

15. Recursul primit, împreună cu dosarul contravențional, se expediază, în cel mult 12 ore de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanței de recurs.

16. Recursul declarat cu omiterea termenului, nu poate fi repus în termen.

17. Recursul împotriva hotărârii judecătorești contravenționale nu suspendă executarea ei.

18. După examinarea recursului, instanța de recurs adoptă una dintre următoarele decizii:

18.1 respinge recursul și menține hotărârea atacată dacă recursul: a) este tardiv; b) este inadmisibil; c) este nefondat;

18.2 admite recursul, casând hotărârea atacată, parțial sau integral, și adoptă una dintre următoarele soluții: a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului contravențional în cazurile prevăzute la art.441 din Codul contravențional; b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, însă fără a înrăutăți situația contravenientului.

19. Prevederile Codului contravențional se aplică în măsura în care nu contravin prezentei Dispoziții.

20. Se împuternicesc, prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare, în perioada stării de urgență, conducătorii unităților din domeniu, cu dreptul:

20.1.  de a stabili durata concediilor anuale ale salariaților;

20.2. de a rechema salariații din concediul anual de odihnă/neplătit/ de studii, fără acordul acestora;

20.3. de a repartiza prin ordin/dispoziție timpul de muncă în cadrul săptămânii, cu asigurarea ținerii evidenței timpului de muncă prestat efectiv de fiecare salariat;

20.4. de a atribui angajaților exercitarea unor activități/atribuții de prevenire și combatere a răspândirii infecției COVID-19, neindicate în funcțiile și atribuțiile entității.

21. Prin derogare de la prevederile art. 104 alin. (5) din Codul Muncii nr. 154/2003, pe perioada de acțiune a stării de urgență nu se limitează munca suplimentară prestată în afara duratei normale a timpului de muncă pentru personalul Agenției Naționale de Sănătate Publică, personalul instituțiilor medicale, inclusiv detașați, angajații Agenției Naționale Transport Auto, salariații autorităților administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, antrenați nemijlocit în acțiuni de prevenire a infectării, control și tratare a infecției COVID-19.

22. Pe perioada de acțiune a stării de urgență orele de muncă suplimentară prestată în afara duratei normale a timpului de muncă pentru personalul Agenției Naționale de Sănătate Publică, personalul instituțiilor medicale, inclusiv detașați, angajații Agenției Naționale Transport Auto, salariații autorităților administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, antrenate nemijlocit în acțiuni de prevenire a infectării, control și tratare a infecției COVID -19, se calculează în mărime ordinară, cu aplicarea sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate în corespundere cu art.1391 din Codul muncii Republicii Moldova.

Pe domeniul de competență al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

1. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Vamal, prin Ordin comun vor stabili regimul de activitate al punctelor de trecere a frontierei de stat, ținând cont de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul tarii și în afara acesteia sau, după caz, vor decide asupra necesității sistării sau reluării activității punctelor de trecere a frontierei de stat în condițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova

2. Operatorii de transport, autorizați de a efectua curse de călători spre Republica Moldova, nu vor admite îmbarcarea persoanelor care nu dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării sau act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, inclusiv celei de a 2-a doză ;

3. Persoanele care traversează frontiera de stat vor fi supuse screening-ului (efectuarea termometriei tuturor persoanelor care traversează frontiera de stat);

4. Realizarea activităților de constatare și examinare a faptei contravenționale în privința persoanelor plasate în carantină de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (COVID-19) la trecerea frontierei de stat.

5. Interzicerea activităților de agrement în masă sau culturale în Zona de Frontieră.

6. Se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19 efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii, rezultatele testelor obligatoriu vor deține codurile QR Quick Response Code) sau prezentarea unui act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, inclusiv celei de a 2-a doză. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă.

Anexa nr. 2 la Dispoziția nr. din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale
Instrucțiunea privind instituirea regimului de carantină în localități, pe perioada stării de urgență

1. Prezenta Instrucțiune stabilește modul, criteriile, procedura de instituire a regimului de carantină în unitățile administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălți, mun. Chișinău, UTA Găgăuzia, precum și măsurile care urmează să fie adoptate și executate de către autoritățile administrației publice locale respective.

2. Carantina reprezintă restricţia activităţilor de circulaţie, izolarea şi/sau separarea de alte persoane a persoanelor suspecte de a fi infectate, dar care nu sunt bolnave, sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport ori a bunurilor suspecte de a fi contaminate într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării.

3. Regimul de carantină în cadrul unei unități administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălți, mun. Chișinău, UTA Găgăuzia se instituie în baza deciziei Comisiei teritoriale pentru situații excepționale.

4. Comisiile teritoriale pentru situații excepționale vor institui regimul de carantină

4.1 la nivel de localitate urbană ținînd cont de următorii indicatori: incidența la 100 mii populație mai mare ca media incidenței la 100 mii populație pentru toate raioanele Republicii Moldova (în afară de mun. Chișinău), asociat cu Indicele de contagiozitate mai mare ca 1,0.

4.2 Pentru localitățile rurale – în cazul în care incidența la 100 mii populație este mai mare decât media pe raionul respectiv.

5. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informații și Secu ritate, după caz, alte autorități, acordă sprijin Comisiilor teritoriale pentru situații excepționale pentru desfășurarea acțiunilor care se impun.

6. După stabilirea regimului de carantină, autoritățile din unitățile administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălți, mun. Chișinău, UTA Găgăuzia, asigură următoarele măsuri:

a) Izolarea localității;

b) eliberarea permiselor de circulație;

c)  interzicerea intrării/ieșirii din localitate, cu excepția persoanelor ce desfășoară activități de asigurare a localității cu servicii (poştale, bancare) şi produse (alimentare, farmaceutice, petroliere, sanitaro-igienice), precum și lucrători ai unităților din sectorul agro-alimentar;

d) sistarea circulației transportului, cu excepția celui de tranzit și celui care asigură vitalitatea localității;

e) interzicerea aflării persoanelor în afara domiciliului și în spațiul public cu excepția: deplasărilor în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfășurată la distanță, deplasări pentru asigurare cu produse alimentare, medicamente, deplasări pentru acordarea asistenței medicale și pentru alte motive (lucrări agricole, decesul unui membru al familiei);

f) asistenții sociali, lucrătorii sociali și voluntarii vor asigura livrarea produselor de primă necesitate persoanelor social-defavorizate din localitate, cu respectarea măsurilor de protecție individuală.

7. După stabilirea regimului de carantină, autoritățile administrației publice locale, de comun Ministerul Afacerilor Interne, asigură următoarele măsuri:

a) verificarea deplasărilor la punctele de intrare/ieșire, cu respectarea măsurilor de protecție individuală;

b) verificarea respectării regimului de izolare la domiciliu, în comun cu instituțiile medico–sanitare teritoriale (care acordă asistență medicală primară);

c) monitorizarea și interzicerea aflării persoanelor în spații publice (străzi, lăcaşuri de cult, parcuri etc.), cu excepția deplasărilor permise;

d) verificarea respectării distanței sociale între persoane de minim 2 (doi) metri; e) verificarea executării prevederilor hotărârilor/deciziilor emise de organele competente privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID–19;

f) eliberarea tichetului de intrare pentru unitățile de transport în tranzit prin localitate, cu informarea persoanelor despre tranzitarea zonei de carantină şi monitorizarea timpul parcurs și ridicarea tichetului la ieşirea din localitate.

8. Se interzice folosirea unităților de transport de serviciu pentru transportarea persoanelor din zona de carantină în lipsa mijloacelor individuale de protecție.

9. Sistarea regimului de carantină în unitatea administrativ–teritorială de nivelul I, mun. Bălți, mun. Chișinău, UTA Găgăuzia se efectuează prin Decizia Comisiei teritoriale pentru situații excepționale, în cazul în care, pe teritoriul respectiv nu se înregistrează nici un caz nou pozitiv de infectare cu COVID–19 pentru o perioadă mai mare de 14 (paisprezece) zile de la ultimul caz declarat încheiat, cu informarea în scris a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0